-

Metoda de înşelăciune "Accidentul" face în continuare victime. Escrocii au încercat să obţină bani de la trei oameni din oraşul Focşani, judeţul Vrancea.

Două persoane în vârstă, din Municipiul Focşani, au căzut victime ale metodei "Accidentul", pe 1 martie, după ce au fost sunate, pe telefonul fix, de persoane care au pretins că sunt medici. Fără a şti că vorbesc cu răufăcători şi crezând povestea spusă de aceştia, care au pretins că este nevoie de o sumă importantă pentru o intervenţie medicală, cele două persoane au dat toţi banii pe care îi aveau în casă, respectiv 23.000 de lei. Când au realizat că era doar o înşelăciune, au sunat la 112. Tot pe 1 martie, un apel la 112 a anunţat o altă tentativă de înşelăciune, însă de data aceasta, escrocii au fost refuzaţi după ce persoana apelată ştia de metoda "Accidentul" pe care poliţiştii au mediatizat-o, în mod frecvent, fiind poate cea mai popularizată metodă de înşelăciune din ultimii ani care, din păcate, încă face victime.

RADOR
Foto: Pixabay