-

În doar câteva zile, răspândirea virusului a modificat lumea. De acum înainte, nimic nu va mai  putea fi așa cum a fost.

Nicăieri acest lucru nu este mai vizibil decât în Europa, declarată în prezent de Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept epicentrul pandemiei. Pe continentul european, chiar şi la sfârşit de săptămână, COVID-19 a schimbat rutinele şi a spulberat modurile de trai obişnuite. În numeroase locuri, copiii, care erau la şcoală vineri,vor rămâne acasă luni. Cafenelele franceze, puburile din inima satelor irlandeze, barurile şi cluburile din oraşele olandeze, toate sunt schimbate într-un mod pe care l-am fi considerat de neconceput cu doar câteva zile în urmă. Soarta turneelor sportive mari din Europa, printre care EURO2020, este încă indecisă. Boala a atins-o pe soţia premierului spaniol şi a intrat în Parlamentul Marii Britanii. A închis graniţele, traversând continentul, nelăsând vreun indiciu care să arate când se vor redeschide. A dus la închiderea unor ţări emblematice ale Europei. Italia şi Spania sunt închise, iar Franţa ar putea să fie următoarea pe listă.

RADOR
Foto: Pixabay