-

Simona Halep a anunţat, marţi, că va dona o sumă de bani pentru achiziţionarea echipamentelor şi materialelor necesare combaterii virusului COVID-19 în spitalele din Bucureşti şi Constanţa.

Ea îi îndeamnă pe români, într-un mesaj postat pe contul său de instagram, să respecte recomandările autorităţilor în ceea ce priveşte mobilitatea şi pe cei care au posibilitatea să îi urmeze gestul de a dona anumite sume de bani.
"Din păcate traversăm cu toţii o perioadă foarte grea cu încercări noi pe care cu greu ni le-am fi putut imagina în urmă cu câteva luni. Este pe de altă parte şi ocazia perfectă să arătăm că ştim să fim solidari şi responsabili cu vieţile noastre şi ale celor din jurul nostru. În timp ce noi stăm acasă medicii şi personalul medical fac eforturi uriaşe să trateze şi să salveze fiecare viaţă, expunându-se personal pentru binele general. Haideţi să urmăm cu stricteţe indicaţiile transmise de autorităţi şi să contribuim astfel, fiecare dintre noi la rezolvarea acestei probleme de natură să ne afecteze dramatic cursul normal al vieţii", a scris Halep.
"Am decis să donez o sumă de bani pentru achiziţionarea echipamentelor şi materialelor necesare în asemenea situaţii, sumă ce va fi direcţionată imediat către autorităţile medicale din Bucureşti şi Constanţa. Îi încurajez pe toţi cei care pot să sprijine să contribuie şi ei la eforturile comune de combatere a acestui virus. Între timp să avem cu toţii grijă de noi, să fim responsabili şi pozitivi! Să ne ajute Dumnezeu!", a adăugat numărul 2 mondial.

RADOR
Foto: Pixabay