-

Un om de afaceri din Ialomiţa a anunţat că, timp de 30 de zile, va livra la poarta unităţii medicale pachetele cu mâncare.

Acestea sunt livrate pentru personalul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Slobozia.
Gestul de susţinere a cadrelor medicale nu este singular. Patronul unui service auto a anunţat că va suporta reparaţiile maşinilor de intervenţie, iar administratorul unui hotel a pus la dispoziţie opt camere pentru persoanele fără posibilitatea de autoizolare.
De asemenea, la nivelul Direcţiei de Asistenţă Socială a fost organizat un grup de voluntari, legitimaţi de Primăria Slobozia, care răspund solicitărilor bătrânilor privind aprovizionarea cu mâncare şi medicamente.

RADOR
Foto: Pixabay

banner 600 b 3