-

Persoanele care tranzitează judeţul Alba, urmând sa fie izolate sau carantinate în alte judeţe, sunt sprijinite de Crucea Roşie cu apă, sucuri, sandvişuri, meniuri sau cornuri cu ciocolată.

Chiar şi de Ziua Internaţională a Muncii, Filiala de Cruce Roşie a judeţului Alba a realizat o distribuţie de apă, sucuri şi meniuri Mc Donalds, fiind alături de persoanele care au nevoie de sprijin în această perioadă.
"Sunt zile în care ne deplasăm chiar şi de două ori pe zi pe autostrada A1, pentru a ne asigura de faptul că persoanelor care tranzitează judeţul nostru li se asigură apă şi hrană, pentru a putea să-şi continue drumul mai departe spre localităţile de domiciliu.
"Această activitate a început în data de 14 martie şi va continua atât timp cât va fi necesar. Crucea Roşie Română Filiala Alba rămâne în continuare în prima linie a asistenţei umanitare alături de cei aflaţi în nevoie. Suntem recunoscători şi mulţumim tuturor angajaţilor şi voluntarilor care fac posibile aceste acţiuni, persoanelor care susţin activitatea noastră prin donaţii, precum şi companiei Premier Restaurants Romania SRL", a spus Adrian Ionel Duşa, director Crucea Roşie Română Filiala Alba.
Împreună, uniţi şi responsabili, putem depăşi această perioadă de criză.

RADOR
Foto: Pixabay

banner 600 a 2