-

Sâmbătă, 2 mai, şi duminică, 3 mai, reşiţeanul Bogdan Ibănişteanu a luat parte la evenimentul sportiv umanitar "Autism 24 h Marea Neagră".

A reuşit cea mai mare performanţă a sa ca sportiv, a alergat 100 de km în 24 de ore, în zona domiciliului său.
Aceasta este o mare reuşită pentru Bogdan, care este instructor de înot şi înotător masters. El nu este atlet, dar a dorit să ajute în această campanie de strângere de fonduri pentru copiii cu autism din România.
Maratonul a început sâmbătă dimineaţa la ora 10 şi s-a încheiat duminică, la aceeaşi oră. Bogdan Ibănişteanu chiar a depăşit distanţa de 100 de km, cronometrul indicând după 24 de ore, 102,36 km.
"Nu ştiu cum să descriu în cuvinte această experienţă, dar cu siguranţă este cea mai dificilă experienţă a mea de până acum! Am început cursa fără oprire în primele 8 ore, bucuros că pot să ajut, bucuros că pot să iau parte la un asemenea eveniment, la acest ultramaraton caritabil. Dacă începutul a fost entuziasmant, odată cu trecerea orelor şi parcurgerea kilometrilor, totul devenea din ce în ce mai greu. Prima pauză am făcut-o la ora 18, atunci m-au încercat şi primele gânduri negative. Îmi era teamă că nu o să pot să închei cursa, dar am încercat să rămân pozitiv şi am continuat. Pe lângă efortul fizic care este unul greu de descris în cuvinte, mai este şi cel mental, care te poate învinge. Dacă nu priveşti mereu spre obiectivul ce te-a determinat să începi şi dacă nu ţi-l doreşti cu adevărat, atunci poţi ceda. Mă bucur din suflet că am putut lua parte la un astfel de eveniment împreună cu alţi 149 de sportivi din întreaga ţară. Mă bucur că peste două mii de persoane au donat pentru copiii cu autism. Mă bucur că am reprezentat oraşul meu drag, Reşiţa", a spus Bogdan Ibănişteanu.
La finalul evenimentului, Bogdan Ibănişteanu s-a clasat pe locul 78 din 150 de concurenţi, 120 dintre ei reuşind să alerge 100 de km.
Participanţii au respectat măsurile impuse de starea de urgenţă şi au alergat de la ora 10 la 22 în zona domiciliului şi între orele 22-6 în domiciliu (apartament, casă, curte, acoperişul blocului, etc.). Fiecare concurent a fost monitorizat printr-o aplicaţie instalată pe telefonul mobil sau pe ceas şi astfel datele au fost transmise organizatorilor, Centrului Psihologic Marea Neagră din Constanţa.
Component al lotului Clubului de înot masters Reşiţa 07, reşiţeanul Bogdan Ibănişteanu este şi instructor de înot la Dynamic Gym & Spa din Caransebeş, acolo unde antrenează şi formează zeci de copii din Caransebeş.

RADOR
Foto: Pixabay