-

Știri locale

25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5400 de lei, au fost aplicate de jandarmi unor persoane care au încălcat prevederile legislației în vigoare privind pescuitul și acvacultura.

În localitatea Agnita, din județul Sibiu, are loc astăzi Parada Lolelor. Este un vechi obicei al sașilor agniteni, atestat documentar încă din zorii secolul al XVII-lea.

Un copil în vârstă de 13 ani a fost împuşcat în picior, sâmbătă, pe un fond de vânătoare din zona oraşului Murgeni. Copilul își însoțea tatăl, la vânătoare de mistreți, ca gonaci.

Centrul de permanenţă de la Crâmpoia a fost redeschis, după ce a stat mai bine de un an cu lacătul pe uşă din lipsă de medici. Centrul respectiv deserveşte peste 18.000 de olteni, care sunt arondaţi acestui centru.