-

Garda de Mediu a impus depunerea planului de închidere a iazurilor de decantare ale fostei exploatări miniere de la Băile Harghita, afectate de ploile abundente.

De asemenea a solicitat lichidatorului judiciar să facă toate demersurile pentru începerea lucrărilor de ecologizare. Garda de Mediu, în urma controlului efectuat zilele trecute, a impus ca măsură depunerea la Agenţia de Protecţia Mediului, până pe 9 septembrie, a planului de închidere a haldei respective şi obţinerea avizelor şi acordurilor privind funcţionarea în siguranţă a acesteia, a declarat ieri presei comisarul general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, Szep Robert.
Acesta a punctat faptul că firma care deţine halda de steril este în insolvenţă şi că lichidatorul judiciar trebuie să depună eforturi ca planul de închidere să fie depus cât mai repede şi să se înceapă lucrările de ecologizare. Szep Robert şi-a exprimat speranţa că problema se va rezolva "în câţiva ani", ţinând cont că este vorba de o haldă de steril cu o suprafaţă foarte mare.
Cele două iazuri de decantare ale fostei exploatări miniere de caolin de la Băile Harghita au fost afectate de ploile abundente din ultimele luni, existând riscul să alunece şi să se producă o catastrofă de mediu, dacă nu se iau măsuri urgente de consolidare, conform autorităţilor locale. Prefectul Harghitei, Jean-Adrian Andrei, a declarat că situaţia s-a înrăutăţit faţă de anul trecut și a punctat faptul că va propune constituirea unei comisii interministeriale formate din Ministerul Mediului, Ministerul Apelor, Ministerul Economiei şi Ministerul Finanţelor, pentru a se găsi o soluţie în această problemă.

Sursa : agerpres.ro
Sursa foto : jocu.ro