Ascultă Radio Antena Satelor Live

Arestat pentru omor, după ce a dat foc soţiei sale

Dascălul unei biserici din localitatea Ciortești, județul Iași, a fost arestat pentru uciderea soției sale, în vârstă de 48 de ani.

21 August 2018, 10:43

Femeia a fost incendiată în casa în care locuiau și a fost găsită moartă a doua zi, bărbatul de 51 de ani spunând Poliţiei că aceasta ar fi băut prea mult.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Mihaela Apostol, a declarat pentru Mediafax că trupul femeii de 48 de ani a fost stropit cu benzină, la finele săptămânii trecute, aceasta suferind arsuri pe 30 la sută din suprafața corpului, însă soțul ei, dascăl la biserică, nu a cerut ajutorul medicilor.

A doua zi, victima a murit.

”Fapta a fost comisă în seara zilei de 17 august. Inculpatul este arestat preventiv pentru o durată de 30 de zile, după ce a fost reținut. În seara zilei de 17 august, inculpatul, care este dascăl la biserica din sat, și-a agresat soția, sub pretextul că aceasta a consumat băuturi alcolice în exces.

A lovit-o inițial cu o bâtă peste corp, după care a stropit-o cu benzină și i-a dat foc. După consumarea acestor agresiuni, nu i-a acordat niciun fel ajutor, a ținut-o în casă până a doua zi, când victima a decedat.

Decesul a fost cauzat de șocul postcombustional, consecință a arsurilor grad 2-3 pe aproximativ 30 la sută din suprafața corpului. A fost arestat pentru omor, reținând și cruzimile”, a spus Mihaela Apostol.

Bărbatul de 51 de ani nu a contestat măsura de arestare preventivă dispusă de magistrații Tribunalului Iași.

Sursa: HotNews
Foto tribuna.ro

15 ani de așteptare: Proiectul campusului şcolar din Nădlac, încă blocat de lipsa fondurilor
Știri locale 03 Aprilie 2024, 12:21

15 ani de așteptare: Proiectul campusului şcolar din Nădlac, încă blocat de lipsa fondurilor

O poveste de așteptare îndelungată continuă în orașul Nădlac, unde proiectul de construire a unui campus școlar, început acum...

15 ani de așteptare: Proiectul campusului şcolar din Nădlac, încă blocat de lipsa fondurilor
Lupta cu flăcările în Giurgiu: 12 hectare de teren au fost înghițite de incendii violente
Știri locale 25 Martie 2024, 13:24

Lupta cu flăcările în Giurgiu: 12 hectare de teren au fost înghițite de incendii violente

Incendiile au cuprins o suprafață de 12 hectare de teren, în ultimele 24 de ore. Autoritățile au luptat din greu împotriva...

Lupta cu flăcările în Giurgiu: 12 hectare de teren au fost înghițite de incendii violente
Zboruri militare deasupra municipiului Brașov: Ce înseamnă aceasta pentru comunitate
Știri locale 19 Martie 2024, 15:48

Zboruri militare deasupra municipiului Brașov: Ce înseamnă aceasta pentru comunitate

Spaţiul aerian al municipiului Braşov va fi survolat, în perioada 21 - 25 martie, de avioane militare, în cadrul unui...

Zboruri militare deasupra municipiului Brașov: Ce înseamnă aceasta pentru comunitate
Aradul se modernizează: 1.500 de camere video cu cu inteligenţă artificială, pentru supravegherea orașului
Știri locale 18 Martie 2024, 16:18

Aradul se modernizează: 1.500 de camere video cu cu inteligenţă artificială, pentru supravegherea orașului

Oraşul Arad va fi supravegheat de 1.500 de camere video care vor fi instalate pe străzi printr-un proiect estimat la 11...

Aradul se modernizează: 1.500 de camere video cu cu inteligenţă artificială, pentru supravegherea orașului
Camion cu peste 50 de metri cubi de lemn, confiscat de poliţiştii din Siret
Știri locale 17 Martie 2024, 19:34

Camion cu peste 50 de metri cubi de lemn, confiscat de poliţiştii din Siret

Un camion încărcat cu peste 50 de metri cubi de lemn a fost confiscat de poliţiştii din Siret, în urma unui apel telefonic...

Camion cu peste 50 de metri cubi de lemn, confiscat de poliţiştii din Siret
Câinii vagabonzi ar fi ucis 30 de oi şi 100 de miei în comuna Giroc, judeţul Timiş
Știri locale 15 Martie 2024, 09:48

Câinii vagabonzi ar fi ucis 30 de oi şi 100 de miei în comuna Giroc, judeţul Timiş

Oamenii de lângă Timişoara sunt îngrijoraţi; câinii vagabonzi ar fi ucis 30 de oi şi 100 de miei în Giroc. Incidentul vine la...

Câinii vagabonzi ar fi ucis 30 de oi şi 100 de miei în comuna Giroc, judeţul Timiş
Probleme de sănătate publică în Zalău. Analizele DSP relevă că apa din fântâni nu este potabilă
Știri locale 14 Martie 2024, 16:47

Probleme de sănătate publică în Zalău. Analizele DSP relevă că apa din fântâni nu este potabilă

Analizele realizate în acest an de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj arată că apa de la nicio fântână publică de...

Probleme de sănătate publică în Zalău. Analizele DSP relevă că apa din fântâni nu este potabilă
Raport îngrijorător: Creștere alarmantă a violenței domestice în județul Sălaj
Știri locale 12 Martie 2024, 16:15

Raport îngrijorător: Creștere alarmantă a violenței domestice în județul Sălaj

Violența domestică este în creștere constantă în ultimul an, conform unui raport prezentat de Inspectoratul de Poliţie...

Raport îngrijorător: Creștere alarmantă a violenței domestice în județul Sălaj