Ascultă Radio Antena Satelor Live

Admiterea de toamnă la Universitatea „Ovidius"

Universitatea „Ovidius“ din Constanţa a finalizat şi cea de-a doua sesiune de admitere, iar zilele următoare, va avea loc înmatricularea tinerilor admişi.

17 Septembrie 2018, 11:04

Spre exemplu, luna aceasta, s-au înscris la Litere 35 de candidați, în timp ce la Facultatea de Teologie, 90 de persoane s-au arătat interesate de oferta educaţională.

La Istorie și Științe Politice, 35 de tineri vor să frecventeze cursurile uneia dintre specializări, în timp ce la Facultatea de Drept și Științe Administrative a existat cea mai mare bătălie - 165 candidaţi înscrişi.

Pe parcursul perioadei de înscrieri, la Științele Naturii şi-au adus dosarele alţi 112 tineri, la Educație Fizică și Sport - 61, la Inginerie - 56, iar la Matematică și Informatică - 47. O concurență mare s-a înregistrat şi la Facultatea de Științe Economice, unde s-au înscris 143 de tineri, în timp ce la Medicină s-au mai înscris 38 de absolvenți din alte țări, cărora li se adaugă alți 20 de români.

La Farmacie, doar 22 de foști elevi și-au manifestat dorința pentru a profesa în acest domeniu, iar la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă, 127 se bat pentru locurile scoase la concurs.

La Construcții, în schimb, numai 24 de candidați și-au depus dosarele, iar la Facultatea de Arte - 9.

Ca în prima sesiune, Facultatea de Psihologie și Științele Educației a fost foarte căutată, aici manifestându-şi dorinţa de a prinde un loc 141 de absolvenţi de liceu. Per total, universitatea constănțeană a adunat 1.125 de dosare.

Pentru toți acești tineri, atât cei din Constanța, cât și din alte zone ale țării, Universitatea „Ovidius” a scos la concurs 1.951 locuri la forma de învățământ cu taxă, 163 locuri la fără taxă și 12 pentru romi. Acest lucru înseamnă că, în urma celei de-a doua sesiuni de admitere, vor mai rămâne, în mod evident, câteva sute de locuri vacante.

Sursa: Cuget Liber
Sursa Foto: observator.ro

Citește și Sfatul medicului, cu privire la tratamentul celor mai grave boli

15 ani de așteptare: Proiectul campusului şcolar din Nădlac, încă blocat de lipsa fondurilor
Știri locale 03 Aprilie 2024, 12:21

15 ani de așteptare: Proiectul campusului şcolar din Nădlac, încă blocat de lipsa fondurilor

O poveste de așteptare îndelungată continuă în orașul Nădlac, unde proiectul de construire a unui campus școlar, început acum...

15 ani de așteptare: Proiectul campusului şcolar din Nădlac, încă blocat de lipsa fondurilor
Lupta cu flăcările în Giurgiu: 12 hectare de teren au fost înghițite de incendii violente
Știri locale 25 Martie 2024, 13:24

Lupta cu flăcările în Giurgiu: 12 hectare de teren au fost înghițite de incendii violente

Incendiile au cuprins o suprafață de 12 hectare de teren, în ultimele 24 de ore. Autoritățile au luptat din greu împotriva...

Lupta cu flăcările în Giurgiu: 12 hectare de teren au fost înghițite de incendii violente
Zboruri militare deasupra municipiului Brașov: Ce înseamnă aceasta pentru comunitate
Știri locale 19 Martie 2024, 15:48

Zboruri militare deasupra municipiului Brașov: Ce înseamnă aceasta pentru comunitate

Spaţiul aerian al municipiului Braşov va fi survolat, în perioada 21 - 25 martie, de avioane militare, în cadrul unui...

Zboruri militare deasupra municipiului Brașov: Ce înseamnă aceasta pentru comunitate
Aradul se modernizează: 1.500 de camere video cu cu inteligenţă artificială, pentru supravegherea orașului
Știri locale 18 Martie 2024, 16:18

Aradul se modernizează: 1.500 de camere video cu cu inteligenţă artificială, pentru supravegherea orașului

Oraşul Arad va fi supravegheat de 1.500 de camere video care vor fi instalate pe străzi printr-un proiect estimat la 11...

Aradul se modernizează: 1.500 de camere video cu cu inteligenţă artificială, pentru supravegherea orașului
Camion cu peste 50 de metri cubi de lemn, confiscat de poliţiştii din Siret
Știri locale 17 Martie 2024, 19:34

Camion cu peste 50 de metri cubi de lemn, confiscat de poliţiştii din Siret

Un camion încărcat cu peste 50 de metri cubi de lemn a fost confiscat de poliţiştii din Siret, în urma unui apel telefonic...

Camion cu peste 50 de metri cubi de lemn, confiscat de poliţiştii din Siret
Câinii vagabonzi ar fi ucis 30 de oi şi 100 de miei în comuna Giroc, judeţul Timiş
Știri locale 15 Martie 2024, 09:48

Câinii vagabonzi ar fi ucis 30 de oi şi 100 de miei în comuna Giroc, judeţul Timiş

Oamenii de lângă Timişoara sunt îngrijoraţi; câinii vagabonzi ar fi ucis 30 de oi şi 100 de miei în Giroc. Incidentul vine la...

Câinii vagabonzi ar fi ucis 30 de oi şi 100 de miei în comuna Giroc, judeţul Timiş
Probleme de sănătate publică în Zalău. Analizele DSP relevă că apa din fântâni nu este potabilă
Știri locale 14 Martie 2024, 16:47

Probleme de sănătate publică în Zalău. Analizele DSP relevă că apa din fântâni nu este potabilă

Analizele realizate în acest an de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj arată că apa de la nicio fântână publică de...

Probleme de sănătate publică în Zalău. Analizele DSP relevă că apa din fântâni nu este potabilă
Raport îngrijorător: Creștere alarmantă a violenței domestice în județul Sălaj
Știri locale 12 Martie 2024, 16:15

Raport îngrijorător: Creștere alarmantă a violenței domestice în județul Sălaj

Violența domestică este în creștere constantă în ultimul an, conform unui raport prezentat de Inspectoratul de Poliţie...

Raport îngrijorător: Creștere alarmantă a violenței domestice în județul Sălaj