Ascultă Radio Antena Satelor Live

Doi oameni din Bistrița-Năsăud au murit înghețați

Două persoane și-au găsit sfârșitul în ultimele 48 de ore pe raza județului Bistrița-Năsăud, numitorul comun fiind apa rece în care au căzut persoanele în cauză.

28 Ianuarie 2019, 11:23

În primul caz petrecut pe raza municipiului Bistrița, mai exact în zona industrială, pe Valea Căstăilor, o femeie de aproximativ 60 de ani care locuia în zonă, a căzut într-un pârâu și a decedat din cauza hipotermiei.

Aceasta a fost găsită în cursul dimineții de duminică, 27 ianuarie, de către un echipaj al Ambulanței:

„Echipajul ajuns la fața locului nu a avut ce să facă decât să constate decesul”, a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

La nici o zi după regretatul incident din Bistrița, un alt caz similar este adus la cunoștință tot de către SAJ BN.

Este vorba de un bărbat de 46 de ani din localitatea Ilva Mică. Acesta era dat dispărut de la domiciliu încă de sâmbătă, 26 ianuarie.

A fost găsit în diminieața zilei de luni, 28 ianuarie, într-un pârâu din zonă, înghețat.

Spre locul incidentului a plecat un echipaj al SAJ BN, dar și polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud.

Aceștia au ajuns la persoana decedată cu ajutorul unei căruțe, întrucât zona este un greu accesibilă.

Sursa: Viorel Grosu

Aradul se modernizează: 1.500 de camere video cu cu inteligenţă artificială, pentru supravegherea orașului
Știri locale 18 Martie 2024, 16:18

Aradul se modernizează: 1.500 de camere video cu cu inteligenţă artificială, pentru supravegherea orașului

Oraşul Arad va fi supravegheat de 1.500 de camere video care vor fi instalate pe străzi printr-un proiect estimat la 11...

Aradul se modernizează: 1.500 de camere video cu cu inteligenţă artificială, pentru supravegherea orașului
Camion cu peste 50 de metri cubi de lemn, confiscat de poliţiştii din Siret
Știri locale 17 Martie 2024, 19:34

Camion cu peste 50 de metri cubi de lemn, confiscat de poliţiştii din Siret

Un camion încărcat cu peste 50 de metri cubi de lemn a fost confiscat de poliţiştii din Siret, în urma unui apel telefonic...

Camion cu peste 50 de metri cubi de lemn, confiscat de poliţiştii din Siret
Câinii vagabonzi ar fi ucis 30 de oi şi 100 de miei în comuna Giroc, judeţul Timiş
Știri locale 15 Martie 2024, 09:48

Câinii vagabonzi ar fi ucis 30 de oi şi 100 de miei în comuna Giroc, judeţul Timiş

Oamenii de lângă Timişoara sunt îngrijoraţi; câinii vagabonzi ar fi ucis 30 de oi şi 100 de miei în Giroc. Incidentul vine la...

Câinii vagabonzi ar fi ucis 30 de oi şi 100 de miei în comuna Giroc, judeţul Timiş
Probleme de sănătate publică în Zalău. Analizele DSP relevă că apa din fântâni nu este potabilă
Știri locale 14 Martie 2024, 16:47

Probleme de sănătate publică în Zalău. Analizele DSP relevă că apa din fântâni nu este potabilă

Analizele realizate în acest an de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj arată că apa de la nicio fântână publică de...

Probleme de sănătate publică în Zalău. Analizele DSP relevă că apa din fântâni nu este potabilă
Raport îngrijorător: Creștere alarmantă a violenței domestice în județul Sălaj
Știri locale 12 Martie 2024, 16:15

Raport îngrijorător: Creștere alarmantă a violenței domestice în județul Sălaj

Violența domestică este în creștere constantă în ultimul an, conform unui raport prezentat de Inspectoratul de Poliţie...

Raport îngrijorător: Creștere alarmantă a violenței domestice în județul Sălaj
Primar al unie comune din Prahova, pus sub acuzare pentru manevre dubioase în administrarea plăților către firmele personale
Știri locale 12 Martie 2024, 16:10

Primar al unie comune din Prahova, pus sub acuzare pentru manevre dubioase în administrarea plăților către firmele personale

Primarul comunei prahovene Bălţeşti, Radu Ion, a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de procurorii Parchetului de pe...

Primar al unie comune din Prahova, pus sub acuzare pentru manevre dubioase în administrarea plăților către firmele personale
Protecție dinamică împotriva grindinei - Sistem avansat cu 15 puncte de lansare în județul Bihor
Știri locale 07 Martie 2024, 14:03

Protecție dinamică împotriva grindinei - Sistem avansat cu 15 puncte de lansare în județul Bihor

Un sistem anti-grindină este o tehnologie proiectată pentru a preveni sau reduce daunele cauzate de grindină în agricultură...

Protecție dinamică împotriva grindinei - Sistem avansat cu 15 puncte de lansare în județul Bihor
Un parc din Braşov, abia deschis după investiţii de 1 milion de euro, intră în reparaţii
Știri locale 04 Martie 2024, 12:30

Un parc din Braşov, abia deschis după investiţii de 1 milion de euro, intră în reparaţii

Noul parc deschis sâmbătă în municipiul Braşov, în zona cunoscută sub numele 'La Iepure', amenajat recent printr-o investiţie...

Un parc din Braşov, abia deschis după investiţii de 1 milion de euro, intră în reparaţii