Ascultă Radio Antena Satelor Live

Doi tineri prinși sub tractor la Runcu Salvei

Un tânăr de 28 de ani din satul bistrițean Runcu Salvei s-a ales cu un picior amputat, după ce a fost prins sub un tractor. În accident mai este implicat un tânăr care a fost găsit la circa 200 m distanță.

25 Aprilie 2019, 07:15

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus, bărbatul a fost găsit conștient, însă cu un membru inferior amputat. Echipajul de prim ajutor a decis să solicite intervenția de urgență a unui elicopter SMURD, pentru a-l prelua victima.

Prima victima a fost predata de catre echipajul de prim ajutor echipajului medical de pe elicopterul SMURD. Cea de-a doua victima a fost găsită la cca 200 m distanta. Primește îngrijiri medicale la locul respectiv. Din primele date, victima este conștientă.

Echipajul de terapie intensivă mobilă și SALVAMONT Bistrița Năsăud urmează să ajungă dintr-un moment în altul la locul celei de a doua victime, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs într-o pădure din localitate.

Tânărul de 28 de ani se afla la volanul tractorului, iar alături mai era un alt tânăr în vârstă de 21 de ani, cei doi înecrcând să transporte un arbore tăiat. Într-o clipă de neatenție, autovehiculul s-a răsturnat într-o râpă.

Sursa foto: pixabay.com

Salvatorii intervin în Argeș pentru salvarea unei persoane surprinse de o alunecare de teren
Știri locale 19 Martie 2026, 13:43

Salvatorii intervin în Argeș pentru salvarea unei persoane surprinse de o alunecare de teren

Un incident grav produs în comuna Bascov, din județul Argeș, a mobilizat echipaje de intervenție după ce un mal de pământ s-a...

Salvatorii intervin în Argeș pentru salvarea unei persoane surprinse de o alunecare de teren
Bacterii și plumb descoperite la controale în rețele de apă din județul Alba
Știri locale 19 Martie 2026, 13:14

Bacterii și plumb descoperite la controale în rețele de apă din județul Alba

Rezultatele analizelor privind calitatea apei potabile realizate anul trecut în mai multe localități din zona Apusenilor...

Bacterii și plumb descoperite la controale în rețele de apă din județul Alba
Scene tensionate pe o stradă din Neamț, șoferi amenințați în trafic de un bărbat urcat pe un autoturism
Știri locale 18 Martie 2026, 12:13

Scene tensionate pe o stradă din Neamț, șoferi amenințați în trafic de un bărbat urcat pe un autoturism

Un incident tensionat a avut loc pe o stradă din județul Neamț, unde un bărbat a blocat o mașină, s-a urcat pe aceasta și a...

Scene tensionate pe o stradă din Neamț, șoferi amenințați în trafic de un bărbat urcat pe un autoturism
Incident grav la spitalul din Zalău: Pacient internat, decedat după o cădere de la etaj
Știri locale 17 Martie 2026, 16:37

Incident grav la spitalul din Zalău: Pacient internat, decedat după o cădere de la etaj

Un incident grav petrecut într-o unitate medicală din Zalău s-a încheiat tragic, după ce un bărbat de 53 de ani, internat în...

Incident grav la spitalul din Zalău: Pacient internat, decedat după o cădere de la etaj
Craiova marchează Ziua Olteniei prin spectacole și expoziții
Știri locale 17 Martie 2026, 12:40

Craiova marchează Ziua Olteniei prin spectacole și expoziții

Craiova marchează Ziua Olteniei printr-un program desfășurat între 17 și 21 martie, care include expoziții, spectacole și...

Craiova marchează Ziua Olteniei prin spectacole și expoziții
Timișoara, primul oraș cu radare fixe conectate la sistemul e-Sigur. Șoferii vor primi amenzile acasă
Știri locale 17 Martie 2026, 11:12

Timișoara, primul oraș cu radare fixe conectate la sistemul e-Sigur. Șoferii vor primi amenzile acasă

Timișoara devine primul oraș din România în care sunt folosite radare fixe integrate în sistemul e-Sigur, ce permite...

Timișoara, primul oraș cu radare fixe conectate la sistemul e-Sigur. Șoferii vor primi amenzile acasă
Sprijin pentru persoane vulnerabile: Campanie de colectare de alimente în Capitală
Știri locale 17 Martie 2026, 09:44

Sprijin pentru persoane vulnerabile: Campanie de colectare de alimente în Capitală

Banca Locală de Alimente Sector 6 a lansat campania „Maratonul Solidarității”, prin care încearcă să mobilizeze companiile...

Sprijin pentru persoane vulnerabile: Campanie de colectare de alimente în Capitală
Accident tragic în Ialomița: Un bărbat a murit prins sub un zid prăbușit
Știri locale 16 Martie 2026, 16:28

Accident tragic în Ialomița: Un bărbat a murit prins sub un zid prăbușit

Un incident grav s-a produs luni într-o localitate din județul Ialomița, unde un bărbat a fost surprins de prăbușirea unui...

Accident tragic în Ialomița: Un bărbat a murit prins sub un zid prăbușit