-

Fragmente îngropate, ce par a fi umane, au fost descoperite de anchetatori în cazul femeii din comuna suceveană Dorna Cândrenilor, acuzată de pruncucidere, după ce aceasta le-a indicat poliţiştilor locul respectiv.

Femeia în vârstă de 37 de ani, mamă a trei copii, angajată la o fabrică de ape minerale din zonă, este cercetată penal după ce un nou-născut a fost găsit mort într-o anexă a locuinţei. Până în acest moment a rezultat că pe 9 august, în timp ce se afla la domiciliul său, suspecta ar fi dat naştere, singură, neasistată de cadre medicale, unui bebeluş de sex masculin, pe care l-a omorât şi apoi l-a ascuns.

Femeia se află, în prezent, în spital. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava a început o anchetă în acest caz, pentru a vedea ce măsuri se impun în cazul celorlalţi trei copii ai familiei.

RADOR

Foto: Pixabay

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.