-

Mai multe vaci care erau lăsate la păscut în zona Haltei CFR Şintereag din judeţul Bistriţa-Năsăud, au pierit vineri - 20 septembrie, după au fost lovite de un tren.

 Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie, trenul Regio 4205, care circulă pe relația Vatra Dornei - Bistrița, a accidentat 13 vaci care au pătruns în gabaritul căi ferate, între halta Caila și cea din Șintereag, la Km CF 34+429.

În tren se aflau aproximativ 30 de călători, nefiind înregistrate victime.

Traficul feroviar a fost blocat circa 90 de minute, timp în care s-a degajat calea ferată de animalele lovite de tren.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că ”pe magistrala CF 400, în zona localităţii Şintereag, judeţul Bistriţa-Năsăud, a avut loc în jurul orei 08.45 un eveniment feroviar: mai multe bovine au fost acroşate – la o trecere la nivel cu calea ferată – de către locomotiva trenului Regio 4205, care se deplasează pe relaţia Vatra Dornei – Bistriţa. Trenul şi-a întrerupt deplasarea".

La ora 10.20, ISU BN a anunțat că pompierii au degajat calea ferată în vederea reluării circulației feroviare și că, din fericire, niciunul dintre pasagerii aflați în tren nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Apoi, IPJ BN a precizat că traficul feroviar a fost reluat, trenul înregistrând aproximativ 90 de minute întârziere. Nu a fost afectată circulația altor trenuri.

Sursa&foto: Viorel Grosu