-

Poliţiştii din judeţul Olt au demarat o anchetă şi îl cercetează pe un bărbat de 23 de ani, din oraşul Drăgăneşti-Olt, care ce a pus la vânzare, în mediul online, un pistol funcţional din Primul Război Mondial.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii olteni au identificat un bărbat, de 23 ani, din Drăgăneşti-Olt, care ar fi oferit spre vânzare un revolver funcţional, fără muniţie, armă ce face parte din categoria celor letale, se arată în comunicatul IPJ Olt.
Bărbatul le-a spus poliţiştilor că ar fi găsit arma în podul casei în care locuieşte şi că aceasta era a buniciului său, care a decedat.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili starea de fapt, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, se mai arată în comunicat.

RADOR
Foto: Pixabay