-

Un incident violent a avut loc zilele trecute in Parcul Semenic - Cheile Caraşului, între un reprezentat al unui ONG de mediu şi un angajat al unei firme timişene.

UPDATE 18.05.2018

Romsilva reacţionează după incidentul din Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului. Este vorba despre cazul reprezentantului Agent Green care l-a acuzat pe un angajat al firmei de exploatare forestieră nu l-a lăsat să mai plece din parc şi că a vrut să-i intre în maşină.

Romsilva subliniază că regretă incidentul din zona Cormanic, unde un angajat al unei firme care efectuează lucrări silvice legale a avut un schimb dur de replici cu un ”investigator” al organizației Agent Green. Regia Națională a Pădurilor recomandă Agent Green să se conformeze legislaţiei în vigoare, care prevede exact cum se face accesul în arii protejate, pentru a evita pe viitor astfel de incidente regretabile.

Prezentăm integral punctul de vedere al Romsilva referitor la incidentul din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului:

“Regia Națională a Pădurilor – Romsilva regretă incidentul petrecut în data de 20 aprilie a.c. pe un drum forestier din UP XI Comarnic, de pe raza Parcului Național Semenic – Cheile Carașului, când un angajat al unei firme care efectuează lucrări silvice legale a avut un schimb dur de replici cu un ”investigator” al organizației Agent Green.

În filmul prezentat de organizația Agent Green, ”investigatorul” respectiv face o serie de afirmații false, cum că acela ar fi un ”drum forestier public” și că nu ar avea nevoie de nicio ”autorizație” pentru a intra pe raza Parcului Național Semenic – Cheile Carașului sau să utilizezedrumurile forestiere.

Precizăm că în conformitate cu art. 46 din Legea 46/2008 – Codul Silvic – accesul în pădure se face doar în zonele amenajate și pe traseele marcate, iar, în conformitate cu art. 83 din aceeași lege,drumurile forestiere sunt închise circulației publice, acestea fiind exclusiv căi de transport tehnologic. Conform art. 9 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, accesul neautorizat al autovehiculelor în fondul forestier național se sancționează cu amendă contravențională.

De asemenea, conform art. 53 din O.U.G. 57/2007 privind regimul ariilor protejate, accesul neautorizat cu autovehicule sau al persoanelor fără permisul de acces eliberat de custodele ariei protejate într-o arie protejate reprezintă, de asemenea, contravenții.

Cât privește ”investigațiile” organizației Agent Green în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, precizăm că în urma afirmațiilor sau ”anchetelor” publicate de Agent Green în ultimele șase luni, Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu și Corpul de Control al Ministerului Mediului au efectuat controale amănunțite, nefiind descoperiteilegalități.

Având în vedere că într-un stat de drept nimeni nu este mai presus de lege, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva solicită reprezentanților organizației ”Agent Green” să se conformeze Legii 46/2008, Legii 171/2010 și O.U.G. 57/2007, pentru a evita pe viitor astfel de incidente regretabile.

De asemenea, dacă”Agent Green” deține informații despre presupuse ilegalități în fondul forestier sau ariile protejate, administrate de Romsilva, organizația poate sesiza organele de control sau de cercetare penală cu atribuții în acest sens”, se arată în comunicatul Romsilva.

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Angajatul unei firme timişene din urma exploata cu acte în regulă, masă lemnoasă în zona de conservare durabilă a ariei protejate.

Nicolae Ifca spune că, Romsilva regretă cele petrecute, însă în România se respectă legea. Nicolae Ifca a mai subliniat că, incidentul care a avut loc zilele trecute pe Valea Topliţa din zona Comarnic, aparţinătoare Ocolului silvic Reşiţa va fi analizat, iar părţile vinovate vor fi sancţionate conform legii.

Acesta a mai spus că, în ultimele sase luni, Comisariatul General al Gărzii Nationale de Mediu si Corpul de Control al Ministerului Mediului au efectuat controale amănuntite pe suprafaţa parcului nefiind descoperite ilegalităti.

RNP Romsilva solicită reprezentantilor organizatiilor de mediu să se conformeze Legii 46/ 2008, Legii 171/ 2010 si O.U.G. 57/ 2007, pentru a evita pe viitor astfel de incidente.

Amintim că, Parcul Naţional Semenic - Cheile Caraşului se întinde pe o suprafaţă de peste 36.660 de hectare şi este o arie protajată de interes naţional şi internaţional.