Ascultă Radio Antena Satelor Live

Copii intoxicați în localitatea Dofteana din județul Bacău

24 de copii, cu vârste între 10 şi 14 ani, din localitatea băcăuană Dofteana, au fost ajuns, azi, la spital, cu o posibilă toxiinfecţie alimentară.

21 Mai 2018, 14:49

Potrivit reprezentanţilor ISU Bacău, copiii au fost duşi la spitale din două oraşe apropiate, Oneşti şi Moineşti, de către SMURD şi SAJ.
"La ora 11.50, ISU a fost anunţat despre o posibilă intoxicaţie alimentară în comuna Dofteana. La faţa locului s-au deplasat o autospecială de transport victime multiple, două ambulanţe de tip B şi una de tip C, şi trei ambulanţe din cadrul Serviciului Ambulanţă judeţean Bacău. Au fost preluaţi 24 de copii şi transportaţi la spitalele din Oneşti şi Moineşti", a declarat Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Directoarea şcolii din Dofteana, Ana Nicoleta Irimia, a declarat că acestor copii li s-a făcut rău după pauza mare, în care ar fi mâncat sandvişuri aduse de o firmă cu care şcoala are contract.
"Copiii s-au simţit rău şi am anunţat salvarea. Au acuzat stări de rău în jurul orei 10.00-10.30. Nu mai avem programul "laptele şi cornul", de pe 14 aprilie noi avem programul "masa caldă", derulat prin intermediul unei firme. Li s-au servit copiilor sandvişuri cu muşchi file, caşcaval, ardei, castravete. Nu aveau maioneză. Nu putem spune, însă, dacă din această cauză li s-a făcut rău. Unii dintre copii au venit cu pachet de acasă - cornuri, chips-uri, bomboane de ciocolată. Nu putem şti care este cauza", a declarat directoarea şcolii din Dofteana.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto: clujmanifest.ro

Pompierii luptă de trei zile cu incendiul de la groapa de gunoi Aninoasa
Știri locale 27 Iunie 2025, 11:40

Pompierii luptă de trei zile cu incendiul de la groapa de gunoi Aninoasa

Un incendiu izbucnit în urmă cu trei zile la groapa de gunoi din localitatea Aninoasa continuă să dea bătăi de cap...

Pompierii luptă de trei zile cu incendiul de la groapa de gunoi Aninoasa
Renumitele Băi Minerale Telega ar putea reveni în circuitul turistic
Știri locale 27 Iunie 2025, 10:42

Renumitele Băi Minerale Telega ar putea reveni în circuitul turistic

După ani de abandon și promisiuni amânate, Băile Minerale Telega din județul Prahova ar putea primi din nou turiști începând...

Renumitele Băi Minerale Telega ar putea reveni în circuitul turistic
Stare de alertă în Dâmbovița din cauza incendiului deșeurilor de la Aninoasa
Știri locale 26 Iunie 2025, 13:17

Stare de alertă în Dâmbovița din cauza incendiului deșeurilor de la Aninoasa

Județul Dâmbovița a intrat oficial în stare de alertă, pe o perioadă de 30 de zile, în urma incendiului izbucnit la groapa de...

Stare de alertă în Dâmbovița din cauza incendiului deșeurilor de la Aninoasa
Investiție de milioane într-o stație de apă pentru irigaţii rămasă nefolosită
Știri locale 26 Iunie 2025, 10:45

Investiție de milioane într-o stație de apă pentru irigaţii rămasă nefolosită

Stația de pompare din comuna Păuliş, municipiul Arad, trebuia să asigure irigarea a peste 4.000 de hectare de teren agricol....

Investiție de milioane într-o stație de apă pentru irigaţii rămasă nefolosită
Doi oameni au fost prinși sub un zid prăbușit în gospodăria lor și au suferit răni severe
Știri locale 25 Iunie 2025, 11:12

Doi oameni au fost prinși sub un zid prăbușit în gospodăria lor și au suferit răni severe

Două persoane, soţ şi soţie, au fost grav rănite, miercuri, în urma prăbușirii unui zid în gospodăria lor, din localitatea...

Doi oameni au fost prinși sub un zid prăbușit în gospodăria lor și au suferit răni severe
Cazurile de mușcături de căpușe s-au înmulțit la Miercurea-Ciuc
Știri locale 23 Iunie 2025, 13:59

Cazurile de mușcături de căpușe s-au înmulțit la Miercurea-Ciuc

Spitalul Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc raportează o creștere semnificativă a numărului de pacienți care se prezintă...

Cazurile de mușcături de căpușe s-au înmulțit la Miercurea-Ciuc
Puncte de sprijin pentru cetățeni în Olt, în contextul valului de căldură
Știri locale 23 Iunie 2025, 13:27

Puncte de sprijin pentru cetățeni în Olt, în contextul valului de căldură

Autoritățile din județul Olt au activat mai multe puncte de prim-ajutor în mai multe zone principale, în contextul valului de...

Puncte de sprijin pentru cetățeni în Olt, în contextul valului de căldură
Bărbat din Neamț ajunge la spital după ce a fost mușcat de urs
Știri locale 23 Iunie 2025, 13:15

Bărbat din Neamț ajunge la spital după ce a fost mușcat de urs

Un bărbat de 78 ani a fost atacat și mușcat de un urs, luni după-amiază, în timp ce se afla într-o zonă din apropierea...

Bărbat din Neamț ajunge la spital după ce a fost mușcat de urs