-

Acoperişul halei pieţei din Tîrgu Neamţ a fost distrus, aseară, pe o suprafaţă de peste 1.000 de metri pătraţi într-un incendiu care a afectat şi mai multe anexe din vecinătate.

Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Adrian Rotaru, nu au fost persoane surprinse de incendiu. dar o femeie a suferit un atac de panică şi a primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj de la Ambulanţă, a mai precizat sursa citată.
”La faţa locului se află 7 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară, 3 ofiţeri şi 25 de subofiţeri. Incendiul este localizat şi se lucrează la lichidare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Deocamdată cauza incendiului este necunoscută. Pe 20 iulie 2014 a fost distrusă de un incendiu şi Piaţa Centrală a municipiului Piatra-Neamţ. Pentru reconstrucţia pieţei au fost alocate 18 milioane lei de la Compania Naţională de Investiţii, însă tot procesul şi lucrările de reconstrucţie au durat aproape trei ani.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto:mesageruldeneamt.ro