Ascultă Radio Antena Satelor Live

OUG privind situaţia salariilor bugetarilor angajaţi part-time cu venituri mai mici decât contribuţiile

Angajaţii scutiţi de impozit până acum, precum cei din IT şi din cercetare, vor beneficia în continuare de scutiri, dacă angajatorul nu și-a diminuat totalul cheltuielilor de personal faţă de luna precedentă.

08 Februarie 2018, 19:15

Prin proiectul de ordonanţă de urgenţă adoptat astăzi de Executiv, se urmăreşte în principal menţinerea venitului lunar net, cel puţin la nivelul lunii decembrie 2017, pentru angajaţii din IT, pentru cei din cercetare, dezvoltare şi inovare, dar şi pentru persoanele care desfăşoară activităţi sezoniere şi salariaţii cu dizabilităţi. Şeful Executivului, Viorica Dăncilă, a precizat, la începutul şedinţei de guvern, că pentru aceste cateogorii, statul îşi va asuma plata unei părţi din contribuţia de asigurări sociale de sănătate, printr-un mecanism simplificat.
„De această facilitate vor beneficia angajaţii ai căror angajatori, nu au reuşit din resurse proprii, să menţină nivelul salarial la nivelul lunii decembrie 2017 şi care, totodată, nu şi-au diminuat totalul cheltuielilor de personal faţă de luna precedentă”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.
Premierul a explicat că o altă prevedere a acestei ordonanţe urmăreşte menţinerea venitului net pentru angajaţii din sistemul public, dar şi privat, care lucrează part-time. „Începând cu luna ianuarie 2018, personalul angajat în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial, i se va reține CAS-ul și CASS-ul doar la salariul realizat, chiar dacă acesta va fi mai mic decât salariul minim pe economie, iar diferența va fi suportată, în numele angajatului, de instituția bugetară angajatoare sau de către angajatorul privat”.

Sursa: RADOR

Foto: ViațaLiberă.Ro

Etichete : top
România deschide ușile pentru Forța de răspuns a NATO în 2024
Știri naționale 26 Martie 2024, 16:15

România deschide ușile pentru Forța de răspuns a NATO în 2024

În cadrul ședinței de marți, Parlamentul României a luat act de o notificare deosebit de importantă din partea Președintelui...

România deschide ușile pentru Forța de răspuns a NATO în 2024
Oficial în Ministerul Transporturilor: Anul acesta începe tot Sibiu-Piteşti. Câţiva ani trebuie să avem răbdare
Știri naționale 19 Martie 2024, 16:02

Oficial în Ministerul Transporturilor: Anul acesta începe tot Sibiu-Piteşti. Câţiva ani trebuie să avem răbdare

Cei 550 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres aflaţi în prezent în lucru, dar şi cele 300 de contracte de modernizare...

Oficial în Ministerul Transporturilor: Anul acesta începe tot Sibiu-Piteşti. Câţiva ani trebuie să avem răbdare
Sfârșitul lunii martie promite zile însorite și peste 14 grade
Știri naționale 18 Martie 2024, 16:12

Sfârșitul lunii martie promite zile însorite și peste 14 grade

Vremea se va răci în toate regiunile în următoarele două zile, urmând ca, până la finalul acestei săptămâni, temperaturile...

Sfârșitul lunii martie promite zile însorite și peste 14 grade
Datoria guvernamentală a fost în decembrie 2023 de 48,9% din PIB
Știri naționale 17 Martie 2024, 19:16

Datoria guvernamentală a fost în decembrie 2023 de 48,9% din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în decembrie 2023, la 782,166 miliarde lei, faţă de 769,907...

Datoria guvernamentală a fost în decembrie 2023 de 48,9% din PIB
Instanţa supremă îi va desemna pe cei şapte judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile din 9 iunie
Știri naționale 15 Martie 2024, 09:53

Instanţa supremă îi va desemna pe cei şapte judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile din 9 iunie

âInstanţa supremă îi va desemna vineri, prin tragere la sorţi, pe cei şapte judecători care vor face parte din Biroul...

Instanţa supremă îi va desemna pe cei şapte judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile din 9 iunie
Declarație fermă a președintelui Iohannis: România nu va implica combatanți în conflictul din Ucraina
Știri naționale 12 Martie 2024, 17:13

Declarație fermă a președintelui Iohannis: România nu va implica combatanți în conflictul din Ucraina

România nu va trimite combatanţi în Ucraina, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, marţi, în cadrul unei conferinţe de...

Declarație fermă a președintelui Iohannis: România nu va implica combatanți în conflictul din Ucraina
Raportul Avocatului Poporului revelă lipsa critică a serviciilor de asistență pentru persoanele vulnerabile din România
Știri naționale 12 Martie 2024, 16:36

Raportul Avocatului Poporului revelă lipsa critică a serviciilor de asistență pentru persoanele vulnerabile din România

Situația alarmantă dezvăluită într-un raport al Avocatului Poporului, care a fost lansat marţi, subliniază nevoia critică de...

Raportul Avocatului Poporului revelă lipsa critică a serviciilor de asistență pentru persoanele vulnerabile din România
Senatul adoptă proiectul de lege care interzice minorilor accesul la dispozitive electronice cu sau fără tutun
Știri naționale 12 Martie 2024, 16:23

Senatul adoptă proiectul de lege care interzice minorilor accesul la dispozitive electronice cu sau fără tutun

Legislație mai strictă propusă pentru a proteja sănătatea tinerilor împotriva potențialelor riscuri asociate cu utilizarea...

Senatul adoptă proiectul de lege care interzice minorilor accesul la dispozitive electronice cu sau fără tutun