-

Veniturile totale ale unei gospodării din România au crescut, în al treilea trimestru din 2019, în medie cu 9,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Cheltuielile au crescut şi ele, însă mai puţin, 8 procente raportat la anul 2018. Astfel potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică veniturile medii au ajuns la echivalentul a 1.020 de euro, în timp ce cheltuielile au fost de 880 de euro. Cei mai mulţi bani sunt cheltuiţi pentru mâncare şi băuturi, arată statistica INS. Pe locul doi cheltuielile pentru utilităţi, iar pe ultimul cele pentru educaţie.

RADOR

Foto: Pixabay