-

În oraşul Şimleu Silvaniei sunt organizate manifestări dedicate împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz-Birkenau.

Totodată, sunt celebrați şi cei 15 ani de activităţi educaţionale ale Muzeului Holocaustului din Transilvania de Nord.

Istoria ne arată că în timpul celui de-al doilea Război Mondial, mai exact în iunie 1944, comunitatea de evrei din Şimleu a fost obligată să-şi lase casele, toţi fiind mutaţi în ghetoul din Cehei, de acolo fiind urcaţi în vagoane destinate transportului de animale şi duşi în lagărele de exterminare din Polonia. Aceeaşi soartă au avut-o evreii din întreaga regiune, în urma acestor evenimente estimându-se că au murit aproximativ 160.000 de oameni. Suferinţele şi ororile întâmplate nu trebuie nicioadată repetate, iar urmaşii supravieţuitorilor sunt cei care în acest moment luptă pentru ca nimeni să nu fie uitat şi nimic să nu se uite. Ziua Internaţională a Holocaustului va fi marcată şi în Şimleu Silvaniei, printr-un eveniment ce va avea loc astăzi, de la ora 16:00, în sinagoga-muzeu din oraş. Aici şi-au anunat participarea două personalităţi israeliene, doctor Zvikca Herman Bercovici, medicul şi consilierul personal al premierului israelian Benjamin Netanyahu, reprezentant al celei de a doua generaţii de supravieţuitori ai Holocaustului, cu origini în judetul Maramureş, şi doctor Yehuda Heimlich, nepot al supravieţuitorilor Holocaustului din Şimleu Silvaniei.

RADOR