-

Autorităţile române aşteaptă rezultatul analizelor de laborator, după ce un tânăr sosit din China a fost transferat azi după-amiază de la Spitalul Judeţean Bacău către Institutul "Matei Balş" din Capitală.

În vârstă de 24 de ani, tânărul este student în provincia Zhejiang din China. În 17 ianuarie a venit în vacanţă şi se simţea rău. A încercat să se trateze acasă. Pentru că starea nu i s-a ameliorat, a mers la Spitalul Judeţean din Bacău, de acolo a fost trimis la Bucureşti la Institutul "Matei Balş". Acesta este singurul loc unde există reactivi pentru depistarea noului coronavirus. Ministerul Sănătăţii spune însă că este foarte puţin probabil ca pacientul să fie infectat cu noul coronavirus.
Între timp, se iau măsuri speciale şi pentru cei 25 de români membri ai unui ansamblu de muzică populară din Mioveni aflaţi în China şi care vor ateriza mâine pe Aeroportul din Otopeni. În tot acest timp, primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, afirmă că cei 25 de membri ai ansamblului folcloric, majoritatea copii, nu au probleme de sănătate.
În zilele următoare vor fi instalate termoskanere în toate aeroporturile de la noi din ţară, iar în cazul în care vor exista şi în România pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, primii zece vor fi internaţi la Institutul "Matei Balş". Alte cazuri pot fi tratate la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Capitală, dar şi la cele din Timişoara, Iaşi, Cluj şi Constanţa.

Şi preşedintele Klaus Iohannis spune că această chestiune trebuie tratată serios. În opinia şefului statutului coronavirusul pare a fi foarte, foarte agresiv, dar le dă asigurări românilor că autorităţile se vor pregăti cât se poate de bine.

 Managerul Institutului "Matei Balş", prof. dr. Adrian Streinu-Cercel a menţionat că 70% dintre cazurile depistate în China sunt forme uşoare şi medii de îmbolnăvire şi nu ajung să fi depistate clinic. Restul sunt cazuri care îmbracă anumite forme de severitate şi care sunt incluse în criteriile de spitalizare a pacienţilor: „Acest focar mare este la nivelul acestei regiuni Hubei, care într-adevăr are circa 11 milioane de locuitori, care reprezintă un punctişor pe harta Chinei. Ce înseamnă asta din punct de vedere practic? Înseamnă că riscul ca un astfel de caz să ajungă pe teritoriul României este substanţial redus, motiv pentru care măsurile care au fost discutate vor fi acelea în aşa fel încât să putem să identificăm primii pacienţi. Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" are toate capabilităţile în momentul de faţă să primească astfel de pacienţi, să-i diagnosticheze şi să-i şi trateze. Nu există teste rapide, nu încercaţi să căutaţi teste rapide pentru noul coronavirus, că nu există nicăieri în lume. Se fac teste standard de tip /Polymerase chain reaction/ action, aşa cum facem şi noi.”
De asemenea, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, profesor doctor Alexandru Rafila, a precizat că 50 dintre persoanele depistate cu infecţie cu coronavirus s-au vindecat: „Majoritatea s-au vindecat, chiar dacă nu au fost diagnosticaţi, pentru că formele au fost uşoare şi nici măcar nu au apelat la diagnostic. Deci, cele 80% de forme uşoare şi medii, ele se vindecă în totalitate, spontan, nu trebuie un tratament decât simptomatic. Tratamentul, un antiviral utilizat în infecţia HIV, este în momentul de faţă testat de autorităţile chineze şi momentul în care se constată că beneficiul terapeutic că există probabil că o să avem şi noi protocoale la dispoziţie.”
Iar ministrul sănătăţii, Victor Costache, a menţionat că s-au luat măsuri în aeroporturi şi că există o linie specială de acces pentru pasagerii care vin din China. Toţi călătorii care vin din această ţară primesc nişte chestionare speciale şi sunt instruiţi să sune la 112. Victor Costache a adăugat că începând de mâine dimineaţă la Institutul "Matei Balş" se vor putea face teste pentru identificarea coronavirusului, iar de săptămâna viitoare va fi posibil şi în unităţile sanitare din oraşele Iaşi, Timişoara, Constanţa şi Cluj, care vor primi reactivi pentru a putea identifica coronavirusul. Oficialul din sănătate a mai adăugat că, în eventualitatea în care România s-ar confrunta cu persoane infectate cu coronavirus, primele zece cazuri vor fi tratate la Institutul "Matei Balş".

RADOR
Foto: Pixabay