-

Producătorii de medicamente cer stabilirea unei noi metode de calcul al preţului sau o ajustare a celei existente, ei reclamând calcularea greşită pentru unele tratamente.

De asemenea, reprezentanţii pacienţilor cer amânarea publicării ordinului privind preţurile medicamentelor pentru a se putea găsi formula cea mai bună. Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune, Rozalina Lepădatu, a atras atenţia că în urma ultimei modificări au apărut 70 de medicamente inovative. Un grup de lucru va analiza cum se poate îmbunătăţi legislaţia referitoare la politica de preţuri, astfel încât angajamentele să fie respectate până la 1 aprilie, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu: „Modalitatea de calcul al preţului în ceea ce priveşte politica medicamentului este una complexă, o chestiune vizează taxa clawback, domeniu în care s-a lucrat intens în ultima perioadă şi s-au analizat mai multe scenarii şi lucrurile în momentul de faţă sunt pe finalul analizelor, dar asta atinge doar o parte din ceea ce priveşte dimensiunea preţului în domeniul mai larg al politicii medicamentului. Sunt foarte multe medicamente care lipsesc de pe piaţă şi care dispar într-un mod continuu. Deci este evident că s-a ajuns într-un punct nesustenabil, pentru pacienţii din România vorbim, de accesibilitate a pacienţilor la tratament. Trebuie întreprinse un set de măsuri. Vom aduce experţii la masă, pentru că este o chestiune destul de tehnică pentru a identifica atât modele europene, dar şi pentru a le adapta contextului local.”

RADOR
Foto: Pixabay