-

Patru noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus au fost confirmate, în această seară, la noi în ţară; numărul total al bolnavilor a ajuns la 29.

Cei mai noi pacienţi sunt: un bărbat de 57 ani, întors ieri din Italia şi care se afla în carantină în Arad; o femeie de 26 ani din Hunedoara; un tânăr de 37 de ani, internat în Spitalul de boli infecţioase din Reşiţa şi o femeie din Bucureşti, în vârstă de 47 de ani. După apariţia unui caz de COVID-19 în rândul pacienţilor internaţi la Spitalul de Urgenţă "Dimitrie Gerota" din capitală, conducerea unităţii a decis restricţionarea totală a accesului în spital şi efectuarea imediată a anchetei epidemiologice. Astăzi toate persoanele care au intrat în contact cu bolnavul de COVID-19 au fost testate şi rămân sub supraveghere medicală şi în izolare la domiciliu. Într-un comunicat se mai precizează că s-au recoltat probe de la toţi pacienţii cu risc.

RADOR
Foto: Pixabay