-

94 % dintre românii diagnosticaţi cu COVID-19 sunt veniţi din Italia sau sunt contacţi ai acestora, a afirmat, astăzi, ministrul sănătăţii, Victor Costache.

La audierile care au avut loc în comisiile de specialitate ale Parlamentului, ministrul a mai spus că, în prezent, în ţara noastră, există un stoc total de 50.000 de teste de tip "Real Time" şi rapide, pentru depistarea virusului: „Trăim vremuri care nu au mai existat nici în România, nici în Europa şi nici în lume şi trebuie să avem grijă ca procedurile să nu ne omoare înaintea virusului. În momentul de faţă, la nivel naţional 10 mii de teste de tip "Real Time" PCR, iar, în paralel, avem teste rapide numai în depozitele "Unifarm" -ului; sunt 50 de mii de teste rapide. Centrele din Bucureşti în care se pot face teste pentru COVID -19 sunt "Victor Babeş", "Matei Balş" şi Spitalul Militar Central, iar alte două centre au fost deschise la sediul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi la Institutul Cantacuzino. La nivel naţional, testele pot fi efectuate la Iaşi, Craiova, Constanţa, Cluj şi Timişoara - a precizat ministrul sănătăţii.”

RADOR
Foto: Pixabay