-

Comisia Juridică a Senatului urmează să îşi reia astăzi dezbaterile asupra proiectului de lege privind carantina şi izolarea, după ce documentul nu a ajuns nici ieri la votul final în parlament.

Social-democraţii au criticat din nou proiectul de lege şi au condiţionat votul din Senat de clarificări din partea executivului. În privinţa internării forţate a pacienţilor, ei au susţinut că o astfel de măsură se poate aplica doar în urma unei decizii judecătoreşti. Ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, a spus în schimb că judecătorii Curţii Constituţionale nu au contestat această măsură în sine, ci lipsa criteriilor şi a procedurii de contestare. La dezbatere a fost prezent şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, care a precizat că oamenii trebuie să ştie că dacă cei cu manifestări uşoare ale infecţiei cu noul coronavirus sunt lăsaţi acasă, există riscul ca în câteva zile aceştia să intre în stop cardiac.
Proiectul de lege privind carantina şi izolarea a fost adoptat săptămâna trecută de plenul Camerei Deputaţilor, cu modificări importante la forma propusă de guvern, iar votul Senatului este decizional în acest caz.

RADOR
Foto: Pixabay