-

Intrăm în ultima săptămână înaintea alegerilor locale, desfăşurate anul acesta sub presiunea pandemiei cu SARS-CoV-2, cea care a şi condus la amânarea scrutinului.

Ne aflăm la o săptămână de la începerea şcolilor, perioadă marcată de urcarea la un nou plafon a numărului zilnic al îmbolnăvirilor, iar votul programat duminica viitoare este de aşteptat să influenţeze şi el situaţia sanitară. Autorităţile spun însă că au pus la punct pentru alegeri fluxuri, proceduri şi materiale care să limiteze răspândirea noului coronavirus.
Pregătirile privind alegerile de duminică intră în linie dreaptă, iar candidaţii pentru fotoliile de primari, de preşedinţi ai consiliilor judeţene şi de consilieri mai au doar cinci zile la dispoziţie pentru a-şi prezenta programele electorale. Campania electorală se încheie sâmbătă, la ora 7:00, cu 24 de ore înainte de deschiderea urnelor. Competiţia este pentru 41 de funcţii de preşedinţi de consilii judeţene, pentru peste 1.300 de poziţii de consilieri judeţeni şi 40.000 de consilieri locali, precum şi pentru aproximativ 3.200 de funcţii de primar. Cea mai importantă confruntare este pentru Primăria Generală a Municipiului Bucureşti. Atât campania electorală, cât şi votul de duminică sunt diferite faţă de alţi ani, desfăşurându-se cu respectarea unor măsuri stricte pentru limitarea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus.
Constantin-Florin Mituleţu-Buică, preşedintele AEP: Reguli pentru ziua votării, în principal, portul măştii, mănuşi şi dezinfectare continuă a mâinilor de către membrii Biroului secţiei de votare, pe întreg parcursul zilei aceştia având obligativitatea de a purta mască, de a se dezinfecta continuu şi a păstra distanţarea fizică în interorul secţiei de votare de 1 m şi pentru cetăţenii care se prezintă la secţia de votare, în vederea exercitării dreptului de vot, în special mască şi dezinfectarea continuă, la fel, cu respectarea măsurilor de distanţare fizică pe tot circuitul până în secţia de votare, cât şi în interiorul secţiei de votare.
Aproape 19 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege primarii şi reprezentanţii în administraţia publică locală. Secţiile de votare se deschid la ora 7:00 şi se închid la ora 21:00. Dreptul de vot se exercită numai în localitatea în care alegătorul îşi are domiciliul sau şi-a stabilit reşedinţa, potrivit actului de identitate.