-

O conferinţă internaţională privind securitatea în regiunea Mării Negre începe astăzi la Sibiu. Participă experţi în securitate din şase ţări.

La conferinţa de la Sibiu participă aproape 60 de specialişti în domeniul securităţii şi apărării, diplomaţi şi analişti de geopolitici din SUA, Ucraina, Turcia, Georgia, Republica Moldova şi România. Ei vor încerca să construiască o viziune strategică regională privind zona Mării negre şi chiar mai extinsă, în contextul viitorului summit NATO, care va avea loc în luna iulie la Bruxelles. Se va discuta despre relaţia România - NATO, despre Parteneriatul strategic cu SUA, dar şi despre relaţia NATO - Uniunea Europeană. Invitaţi speciali ai conferinţei sunt doi importanţi analişti în probleme de securitate din SUA: George Friedman, preşedintele 'Geopolitical Futures', şi James Carafano, vicepreşedintele Fundaţiei "Heritage". În urma conferinţei de la Sibiu, organizatorii vor să redacteze un document academic cu recomandări politice pentru conturarea unor viziuni strategice privind securitatea în regiunea Mării Negre.
Conferinţa este organizată de Centrul de Studii Globale din cadrul Universităţii sibiene "Lucian Blaga", sub înaltul patronaj al Preşedintelui României.

RADOR