-

La sfârșitul secolului al XIX-lea erau trăsuri mai simple și mai puțin elegante decât caretele de Viena ce adăstau în piața Teatrului Național; li se spunea de Herasca după primul loc de staționare, peste drum de biserica Sfânta Vineri Herasca.

În timp ce domnii cu meloane și bastoane se preumblau, cucoanele, acasă, aranjau cămara pentru iarnă umplând gavanoasele cu fel și fel de conserve cum ar fi salata de avocado cu maioneză.

Publicat în Gastronomie

În cazul în care te confrunți cu probleme ale părului, este timpul să le rezolvi înainte de a se agrava. Pe lângă produsele pe care le folosești pentru îngrijirea podoabei capilare, remediile naturale sunt la fel de eficiente – există câteva ceaiuri care întăresc și stimulează creșterea firelor de păr, combătând pierderea.

Iată care sunt ceaiurile care rezolvă problemele părului!

Publicat în De folos

Cel mai așteptat moment al preparării pâinii este atunci când o scoți din cuptor, mirosul său se răspândește în toată casa. Eu nu pot să rezist și rup o bucată cât timp este fierbinte.

De ce ai nevoie pentru pâine albă:

Publicat în De toate

Deși multă lume evită să consume ceapă din cauza mirosului pe care aceasta îl emană, ceapa este unul dintre cele mai bune remedii naturiste.

Această legumă se bucură de veritabile proprietăți antiseptice și antibacteriene și asta datorită cantității de sulf regăsită în componența ei. În plus ajută organismul să scape de radicalii liberi, având o doză crescută de antioxidanți.

Publicat în De toate

Problema buzelor uscate și crăpate este comună și mulți oameni se confruntă cu ea, în special în sezonul rece. Există mai multe cauze pentru care buzele se usucă, printre care deshidratarea, frigul, fumatul, produsele de înfrumusețare folosite. Cu toate acestea, există câteva remedii simple care te ajută să combați buzele uscate.

Publicat în De folos

Dacă poți, alege să coci puiul întreg, deoarece așa îți va păstra întreaga savoare, iar sucurile nu vor mai ieși. Dintre condimente, cimbrul este cel care oferă puiului un gust deosebit.

De ce ai nevoie pentru pui întreg copt:

Publicat în De toate

Natura a desăvârșit adevarate opere de artă, dând astfel naștere unor locuri incredibile. Însă, așa cum natura crează spectacole vizuale care transformă mediul înconjurător într-un paradis, tot ea, ajutată de mâna omului le poate preface în neant.

Veneția, Insulele Maldive, Insulele Seychelles, Marea Barieră de Corali sau Marea Moartă sunt destinații aflate în topul celor mai vizitate locuri de pe planetă, pe care orice muritor și-ar dori să le vadă, măcar odată în viață.

Publicat în Turism

Pastel: de pe dealurile argeșene și vâlcene vine o ceață parfumată, pe coșurile caselor iese mireasma deasă: până și urșii, la munte, simt că s-au copt fructele și rag înfricoșător, dezdoiti de poftă.  Mărul e copacul lui Sf. Ilie, de aceea Dumnezeu i-a spus: „Apoi dar, Ilie, până-n ziua ta să nu se mănânce merele, tocmai de ziua ta să guste intai“. (Niculiță-Voronca)

Publicat în Gastronomie

Versatilitatea extraordinară a uleiului de cocos atât în bucătărie cât și în tratarea unor afecțiuni îl face un element indispensabil din orice casă. Însă pentru a te bucură de toate beneficiile pentru sănătate ale uleiului de cocos nu uita să cumperi varianta extravirgina.

Publicat în De folos

Să gătești împreună cu copilul tău rezolvă mai multe probleme în același timp. În primul rând ai rezolvat problema supravegherii copilului cât timp ești la bucătărie. Este lângă tine și este în siguranță. În al doilea rând, gătitul împreună este genul de activitate care duce la dezvoltarea legăturilor dintre părinți și copii.

Publicat în De toate
Pagina 39 din 52