-

Celebra și magnifica coptură transilvană, răspândită mai ales în țările din sud-Bârsei, Făgărașului, Amlasului, Hategului-„Taci și inghite“ este o capodoperă veche, cunoscută de secole. Cărți serioase o citează și o prezintă ca atare încă de la începutul veacului nostru-când e răspândită și înghițită în tăcere și în toată țara-ca o găteală savuroasă și suficient de rafinată ca să aburească pe mese simandicoase, exprimând totodată ceva din gustul și din simțirea puternic românești de atunci-vă amintiți că prințesele mergeau la balurile curții în costum popular?

Publicat în Gastronomie

S-a demonstrat că dispoziţia se poate transmite de la persoană la persoană, putând fi „molipsitoare”. La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă de la Universitatea Warwick, din Marea Britanie, analizând date dintr-un studiu amplu, care a inclus numai adolescenţi. Experţii care au aplicat modelarea matematică (descrierea unui sistem, utilizând concepte şi termeni matematici) au găsit informaţii interesante.

Publicat în Pilula de sanatate

Oamenii de ştiinţă americani au descoperit că o porţie zilnică de cinci prune uscate încetineşte pierderea de masă osoasă şi reduce riscul de osteoporoză. Prunele sunt bogate în vitamine şi minerale, inclusiv vitamina K şi potasiu. O porţie de cinci prune conţine doar 100 de calorii şi este o sursă excelentă de fibre.

Publicat în Sanatos si verde

Este concluzia la care au ajuns cercetătorii revistei științifice Lancet. Rezultatul studiului lor a fost postat pe site-ul publicației.  Potrivit raportului, în 2015 afecțiunile generate de popularea atmosferică au ucis aproape nouă milioane de oameni, adică 16% din totalul deceselor la nivel mondial.

Publicat în De toate

Oamenii de știință americani au ajuns din nou la concluzia că apariția vieții pe Pământ este rezultat al "intervenției" cosmice a planetei Marte. În orice caz, așa susține directorul institutului Search for Extra-Terrestrial Intelligence, SETI, Seth Shostak.

Publicat în De toate

Dacă gândul la contul tău bancar te induce într-o spirală a stresului, nu eşti singur. Finanţele reprezintă o sursă comună de anxietate, potrivit experţilor, scrie HEALTH.
Un motiv pentru care banii ne induc ideea de stres îl reprezintă instinctul de supravieţuire. “Banii reprezintă o sursă care poate asigura oamenilor simţul siguranţei şi al securităţii”, a spus un psiholog din New York, Chloe Carmichael. “Când simţim că această resursă este limitată, ne poate face să simţim că supravieţuirea noastră este pusă în pericol la cel mai primar nivel.”

Publicat în De folos

Teritoriul actual al României a fost unul dintre locurile preferate de triburile nomade, în special de către cele venite din Asia. Acestea au lăsat incontestabil dovezi ale existenţei cilivilizaţiei lor, unele descoperite deja, altele încă nedescoperite.

Publicat în Romania misterioasa

Mare și vestit a fost igemoniconul familiei Dudeștilor. Conacul și grădinile se întindeau în București de la Sfinții Apostoli și ținea întinsoare până la Podul Caliței, la mânăstirea Antimului. Se știe de ultimul cu nume Dudescu, de vornicul Nicolae, cu știință de carte și îndemânare lumească, și de misiunea sa la Paris, la Napoleon Bonaparte.

Din orașul luminii, vornicul Nicolae Dudescu, a venit cu două foloase împlinite: un general, Carra Saint-Cir, primul ambasador al Republicii Franciei în Țara Valahă și o rețetă care a făcut mese pantagruelice și conversațiuni nesfârșite, numită – limbă de bou cu stafide.

Publicat în Gastronomie

Varza murată este extrem gustoasă şi nu trebuie să lipsească din reţetele de sărmăluţe, însă multe dintre noi fac greşeala de a o pune la acrit în butoaie de plastic. Aşa că am adunat cele mai bune ponturi într-o amplă listă, aşa cum ne învaţă Radu Anton Roman în celebra carte „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti“, pentru ca varza pe care o pui la murat în butoi să iasă perfect.

Publicat în De toate

Datorită proprietăților calmante și altor substanțe nutritive important, cele trei ceaiuri au capacitatea de a combate problemele digestive, inclusiv balonarea și gazele.

Gazele sunt simptomul indigestiei, dar și al alergiei la anumite alimente sau tulburări digestive. Ele nu reprezintă o problemă gravă de sănătate, ci disconfortul provocat de durerea de stomac și inflamația abdominală. Dar toate aceste neplăceri pot fi combătute cu ajutorul unor remedii naturale - ceaiurile - mai exact.

Publicat în De folos
Pagina 47 din 52