Ascultă Radio Antena Satelor Live

Fotbal, etapă cu etapă - 20

A douăzecea etapă a Ligii I de fotbal a fost, în genere, una prolifică, marcându-se 24 de goluri. Cu o medie de peste trei pe meci, ceea ce reliefează, evident, un spirit pregnant.

18 Decembrie 2018, 18:50

În acest context, meciul de la Chiajna, dintre Concordia și Politehnica Iași, scor 3 – 6, merită, sincer, un premiu de frumusețe.

Un duel aprig, împotriva zăpezii, a frigului, a vântului tăios, specific miezului de decembrie.

Un festival veritabil de goluri, unele de kinoramă chiar.

A fost, iarăși, o etapă a oaspeților, insensibile, parcă, la suferințele gazdelor. În mod surprinzător AFC Hermanstadt a stins flacăra gazului, chiar la Mediaș, impunându-se net cu 2 – 0, aruncând pe medieșeni dincolo de borna play-offului!

Sepsi Sfântu Gheorghe, prin victoria la pas, obținută pe malul Dunării, cu 3 – 0, în fața călărășenilor, a revenit nescontat, în zona play-ofului, în timp ce primele două clasate, CFR Cluj și FCSB, și-au respectat blazonul, câștigând fără probleme, disputele de la Botoșani și de la Ovidiu.

Dacă bucureștenii au respectat tradiția, măturând gazonul cu botosenenii chiar pe terenul acestora, „Expresul de Cluj s-a impus surprinzător pe suprafața de joc a „Viitorului. Când cedase în propria-i „haltă” în fața „mânjilor” lui Gică Hagi cu 1 – 2... Cedând fără drept de apel atât la CFR Cluj, cât și la FCSB.

Viitorul a semnalat că nu poate emite, nicicum, pretenții în fața „granzilor”, în pofida unui joc deschis, tehnic, angajat, plăcut ochiului.

Altfel spus trebuie să mai curgă multă apă pe Dunăre , până când echipa lui Hagi să devină una de talie europeană!

A surprins, totodată, revirimentul Astrei, 1 -1, la Voluntari, în disputa cu ultima clasată, dar în deosebi victoria „ câinilor roșii” de la Dinamo.

3 – 0 pe teren propriu, asupra Universității Craiova. De ce s-a temuut Devis Mangia, antrenorul oltenilor, de prestația unui alt „macaronar”, Montini nu a scăpat fiind „călăul” fostei „Craiova Maxima”, prin acel hat – trik extrem de spectaculos. Întortocheate sunt uneori căile fotbalului...

Ilie Dobre

Etichete : fotbal liga i ilie dobre
Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă - La Jocurile Olimpice va fi mai simplu decât la Mondiale, dar nu voi subestima pe nimeni
Sport 02 Ianuarie 2024, 10:43

Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă - La Jocurile Olimpice va fi mai simplu decât la Mondiale, dar nu voi subestima pe nimeni

Canoistul Cătălin Chirilă a declarat, pentru AGERPRES, că se aşteaptă ca participarea la Jocurile Olimpice de la Paris să fie...

Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă - La Jocurile Olimpice va fi mai simplu decât la Mondiale, dar nu voi subestima pe nimeni
Răzvan Burleanu (fotbal): Este extraordinar că România revine la un turneu final, satisfacţia e uriaşă
Sport 26 Decembrie 2023, 11:54

Răzvan Burleanu (fotbal): Este extraordinar că România revine la un turneu final, satisfacţia e uriaşă

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, pentru AGERPRES, că performanţa anului în fotbalul...

Răzvan Burleanu (fotbal): Este extraordinar că România revine la un turneu final, satisfacţia e uriaşă
Sorana Cîrstea a pierdut ultimele sale meciuri din World Tennis League
Sport 23 Decembrie 2023, 10:29

Sorana Cîrstea a pierdut ultimele sale meciuri din World Tennis League

Jucătoarea română Sorana Cîrstea a pierdut cele două meciuri susţinute, sâmbătă, în competiţia demonstrativă pe echipe World...

Sorana Cîrstea a pierdut ultimele sale meciuri din World Tennis League
Grupă de "vis" pentru România, la EURO 2024
Sport 02 Decembrie 2023, 22:47

Grupă de "vis" pentru România, la EURO 2024

Norocul pare să fi ţinut cu tricolorii! "Tricolorii", drum liber spre fazele eliminatorii.

Grupă de "vis" pentru România, la EURO 2024
Fundaţia Te Aud România implementează EduSport for all, proiect dedicat promovării sportului de masă în comunitate
Sport 20 Noiembrie 2023, 10:20

Fundaţia Te Aud România implementează EduSport for all, proiect dedicat promovării sportului de masă în comunitate

Începând cu data de 01 septembrie 2023 şi până la 31 iunie 2024, organizaţia humoreană Te Aud România implementează proiectul...

Fundaţia Te Aud România implementează EduSport for all, proiect dedicat promovării sportului de masă în comunitate
Simona Halep, susţinută de PTPA în apelurile sale împotriva suspendării
Sport 13 Septembrie 2023, 16:18

Simona Halep, susţinută de PTPA în apelurile sale împotriva suspendării

Sindicatul jucătorilor profesionişti de tenis (PTPA) a anunţat, marţi seara, într-un comunicat, că o susţine pe Simona Halep...

Simona Halep, susţinută de PTPA în apelurile sale împotriva suspendării
Tenismena Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj
Sport 12 Septembrie 2023, 20:08

Tenismena Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a declarat, marţi, "şocată şi dezamăgită" de decizia tribunalului independent care...

Tenismena Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj
Va începe demolarea stadionului 'Nicolae Dobrin', pe locul căruia se va construi o nouă arenă
Sport 12 Septembrie 2023, 12:00

Va începe demolarea stadionului 'Nicolae Dobrin', pe locul căruia se va construi o nouă arenă

Demolarea vechiului stadion 'Nicolae Dobrin' din cartierul Trivale, pe locul căruia va fi construită o nouă arenă, va începe...

Va începe demolarea stadionului 'Nicolae Dobrin', pe locul căruia se va construi o nouă arenă