-

Zodiac

Simboluri universale, cifrele şi numerele au o importanţă covârşitoare asupra existenţei. Acestea fac parte din toate culturile și civilizațiile, începând cu cea mesopotamiană, chineză, indiană și ajungând chiar până astăzi.

Dacă răscolim printre amintirile generaţiei anilor 1990, ne amintim de celebrul desene animat "Captain Planet", ce aducea în prim plan cele cinci elemente care guvernează viața: lemnul, focul, pământulul, metalul şi apa.

Credința potrivit căreia atunci când cineva moare, deși corpul este sortit descompunerii, o parte din sine va renaște într-un alt organism, a existat dintotdeauna, mai ales în religiile orientale precum Hinduismul și Budismul.

Pagina 1 din 31