-

Reteta zilei

Știut e că știucilor - ca tuturor peștilor, de altfel - le place apa. Să înoate în ea! Dar dacă ar fi să mă întrebați pe mine cărui „lichid” îi șade mai bine într-o rețetă cu știucă... v-aș răspunde că eu știu că vinul e alesul! Ales de bucătar, firește. Dar vorba să n-o mai lungesc și iute să vă dau și eu o rețetă:

Știucă în sos de vin, cu ciuperci

INGREDIENTE: o știucă, 200 gr unt, două pahare vin alb, o ceapă, 150 gr ciuperci, sare, piper, un pahar apă, 3 ouă, sos alb

PREPARARE: Se curăță știuca, se spală și se taie în bucăți. Se pun într-o tigaie 200 gr unt și când s-a înfierbântat se adaugă bucățile de știucă să se rumenească la foc mic. Când sunt gata se așază într-un vas rezistent, la căldură, împreună cu ciupercile tăiate bucățele, cu cepa tăiată, cu vinul și apa.

Se introduce vasul în cuptor, se fierbe compoziția și se scade bine. Se face un sos alb din unt, făină și apă rece. Se încorporează făina în unt, apoi se toarnă câte puțină supă sau apă rece, amestecând continuu. Se lasă pe foc câteva minute, se condimentează cu sare, piper și se amestecă bine cu 3 gălbenușuri crude. Se așază știuca pe un platou și se servește cu acest sos.

Un text de Simona Lazăr

Foto: Pixabay

Pagina 134 din 134