-

Plăcintă cu nuci (Rețeta lui Radu Anton Roman)

(De Sfânta Varvara, 4 decembrie, n.m.) Mamele obișnuiesc să-și imbarbureze copiii, ungându-i pe față cu miere, cu apa în care s-a topit zahăr etc., ca să fie feriți copiii de vărsat (sau de friguri), sau, dacă s-au îmbolnăvit, boala să fie dulce ca mierea, ca zahărul s.a.m.d. În apa cu care se spală copiii s-a spălat în prealabil o icoană, pentru ca fața copiilor să fie curată ca icoana.


In unele parti se fac turtele Barburii - turte cu nuca, unse cu miere. Una se da de pomana la copii, cealalta se pune in streasina casei. Langa casa se mai pune o cofa cu apa, in credinta ca, atunci cand va trece varsatul, sa manance din turta pusa la streasina, sa bea apa din cofa si sa plece mai departe, la alta casa. (Pamfile)

Credeam ca Moldova e taramul unde curge miere si ninge zahar, dar m-am inselat: torentii (diversitatii!) dulciurilor pe coastele sub (si sud) carpatice curg. Aici, pe mesele targusoarelor dintre Buzaie si Cerne se formeaza nesfarsitele tornade lipicioase ale prajiturelelor, dulceturilor si placintelelor „de casa”.

Divagatie: ce epitet national-miraculos, acest „de casa”, prieteni, ce parola, mon ser, curat magica! Cine rezista - si nu se deschide - la auzul acestui „Sesam”? E de-ajuns sa spui, in Romania, „de casa”, ca o vraja se leaga si obiectele - „tuica de casa”, „carnatul de casa”, „vinul de casa”, „taieteii de casa” sau, generalizand, „mancarea de casa” - devin irezistibile.

Aceasta, pe langa ca spune multe despre natura noastra infantil-rustic-nostalgic-patriotica (ar fi necesare nuantari, banuiesc, dar se racesc placintele), ar trebui sa fie indemn destept negustorilor si carciumarilor.

Citeste continuarea pe Bucataria lui Radu.