-

Alviță de casă (Rețeta lui Radu Anton Roman)

N-am gustat alviță de casă decât o dată în viață și în trecut (trist spune poetul: „ma-mprospatez cu dulcea-mi tinerețe mergând duios spre clipă ce-a murit, iar clipă viitoare tot spre moarte-i, că-ntr-o capcană sunt, dar sunt, și-s bucuros, chiar numai și de-atat“). E o joacă pentru copii cu dinți buni și devreme la masă.


Sub Baterea alvitei insa se intelege o datina, care se face totdeauna in ziua de Lasatul secului si care e uzitata mai cu seama intre copiii din Muntenia. Leaga o sfoara de o grinda, in dreptul mesei sau in alt loc undeva; de capatul sforii leaga un cocolos bun de alvita, si apoi toti copiii stau roata de jur imprejurul mesei cu gurile cascate ca sa poata prinde cocolosul de alvita.

Unul poarta sfoara de jur imprejur pe la toti si, cand se apropie botul de alvita pe la gurile lor, ei se rapad asupra lui ca sa-l prinda, caci care-l prinde a lui este toata alvita aceea. Pe urma, daca s-a prins cocolosul acela, mai pune altul si tot asa pana se gateste toata alvita, pe care o cumparase in scopul acestei petreceri.

In Braila, in Galati, precum si in alte orase de pe malul Dunarii, alvita care e facuta din zahar, miez de nuca si faina si care e dulce si cleioasa, se joaca sau se bate astfel: Se bate in tavan un cui, de cui se prinde o ata, iar la capatul atei se leaga o bucata de alvita in care se pune un franc sau un galben.

Tatal balanteaza ata si toii cei din casa stau cu gura cascata ca sa prinda alvita. Cine-o prinde cu gura o mananca si ia banul. Ceilalti il invidiaza. Copiii care n-o pot prinde plang. Iar cand se prinde alvita de parul vreunuia si nu se poate desface, atunci se nasc rasete.

Astfel petrec cu totii pana dupa miezul noptii, anume ca sa fie straji, pentru ca dupa credinta lor in ziua aceasta va sta Domnul nostru Iisus Hristos la judecata. (Marian)

Afla ingredientele necesare si modul de preparare pe Bucataria lui Radu.