-

170 de ani de gastronomie dâmbovițeană. Cartea de bucate a Mariei Maurer, la aniversară

Am avut bucuria, în urmă cu un deceniu, să îngrijesc apariția pe piață a reeditării celei dintâi cărți de bucate tipărite în București *). Chiar dacă anul exact al primei ediții este incert, nu greșesc prea mult când afirm că primăvara asta s-ar cuveni să aniversăm 170 de ani de literatură gastronomică în orașul de pe malul Dâmboviței.

În „Bibliografia Chronologică Română” (1873), Dimitrie Iarcu menționează în mai multe rânduri „Cartea de bucate” a Mariei Maurer, atrăgând atenția asupra edițiilor succesive ale acesteia, în intervalul 1849-1863. Aici, cea dintâi consemnare este a ediției a III-a, Tipografia Copainig, 1849. Alte referiri găsim în „Bibliografia românească modernă”, volumul III, unde ni se propune ca posibil an al primei ediții anul 1846. Dar și 1847 (?!?). Personal, tind să cred că 1847 este „anul 1” pentru literatura de specialitate la sud de Milcov, dar nu pot să nu remarc, totuși, că certe rămân doar datările edițiilor a II-a (1849, datare posibilă după un exemplar aflat în custodia Bibliotecii Academiei) și a III-a (exemplarul pe care am reușit să îl țin în mână se găsește în colecția lui Ion C. Rogojanu) . Un exemplar din ediția I, care nu specifică însă anul apariției, se află, din sursele mele, la Biblioteca Națională.

(...)

Ca și în cazul cărții lui Kogălniceanu & Negruzzi (tipărită la Iași în 1841, 1842 și 1846), lipsa intervenției în text, ca și formulele consacrate în epocă („prima mie”, „a doua mie”, „a treia mie”) nu ne lasă să ne dăm seama dacă e vorba de ediții noi sau doar de ceea ce în limbaj curent numim „prelungire de tiraj”. Pentru veacul al XIX-lea, însă, reeditările (sau retipăririle) acestea dau seamă de „foamea” de cărți de bucate a contemporanilor.

Cât despre anul apariției „primei mii”, el ar putea fi anterior anului de convulsii 1848, respectiv 1847 sau 1846. Dacă ne gândim la cât de necesară era reeditarea volumului, e puțin probabil să se fi așteptat trecerea a doi-trei ani până la ediția a II-a, de aceea concluzia mai firească ar fi că ediția princeps trebuie datată 1847. Un argument îl găsim și în prefața autoarei la edițiile a II-a și a III-a: „Această carte, așa de trebuincioasă pentru căsnicie, fu întocmită de mine acum doi ani numai în favorul iubitelor mele eleve, pe care le-am crescut de mititele, și a cărora fericire privesc la cea dintâi dorință a vieții mele; dar aflând-o mai multe cocoane cinstite și înțelepte, m-a îndemnat foarte, rugându-mă, s-o dau în tipar, ca să se folosească și altele dintr-însa, fiindcă aceasta este cea dintâi carte de bucate, scrisă în limba și cu măsurile Țării Rumânești. Fie dar bine primită și folositoare precum doresc.
Maria Maurer
București 1849, Mai 1”

Până când ne vor ieși alte argumente în cale, lăsăm lucrurile să plutească în „aburul” de pe plita istoriei (gastronomice). (...)

În 2006, în vreme ce pregăteam pentru tipar ediția nouă din „Cartea de bucate” a Mariei Maurer, am fost întrebată cu ce se deosebește aceasta de volumele tiparite cu numai câțiva ani mai înainte de cei trei boieri-cărturari moldoveni (Negruzzi & Kogalniceanu și postelnicul Manolachi Draghici). Primul răspuns și cel mai la îndemână a fost acela că, în vreme ce pentru citații „învinuiți” gastronomia era o pasiune (hobby de primă mână, de altfel), cu Maria Maurer ne apropiem de profesionalizarea acestei îndeletniciri. Nu, autoarea nu era bucătareasă, dar se știe că preda la un pension de fete, unde cursurile de menaj (și bucătăreală) erau obligatorii. În al doilea rând, aceasta este prima culegere de rețete redactată în țară care respectă structura cărților de bucate europene (cea a postelnicului nu este decât o traducere!). În al treilea rând, și să nu fi fost aceste „întâietăți” de mai sus, tot rămâne prima carte de bucate tiparită la București.

Nu știu cu ce va fi obișnuit Maria Maurer să-și îndulcească oaspeții, dar eu, dacă ar fi să fie, aș alege dintre toate prăjiturile timpului pe cea care urmează. Cu puțină îndemânare și descifrând pas cu pas rețeta, cred că aș reuși să gătesc și eu „Case de viespe”, așa cum ne-a lăsat-o moștenire autoarea.

Bate 6 ouă întregi, 4 gălbenușuri cu o jumătate oca de făină și puțintică sare, bine; apoi toarnă o litră de lapte, trei linguri drojdii de bere bună, groasă, 25 dramuri stafide negre fără sâmburi;......................................................

Află rețeta de CASE DE VIESPE, AICI