-

Totul despre brânza de burduf: cum recunoaștem falsurile și cum se prepară corect

Deși e întâlnită des pe piață românească, puțini producători încă mai prepară această specialitate după rețeta autentică, veche de peste 100 ani.

Cei care încă mai dețin secretele pentru obținerea acestui sortiment de brânză, sunt crescătorii de ovine din zonele de munte, acolo unde, brânza de burduf este nelipsită de la mesele principale ale zilei și un model de hrană sănătoasă.

Brânza de burduf se obține din caș dospit

La brânza de burduf contează foarte mult temperatura laptelui care este pus la închegat și timpul de închegare. „Primul pas în obținerea brânzei de burduf este prepararea caşului, care începe cu adăugarea cheagului în laptele proaspăt muls.

Acesta se lasă 40 de minute până se încheagă, după care se mărunțește.

Cașul se strânge în tifon și se lasă la scurs până nu mai curge deloc zer. Cașul rezultat este pus la dospit în butoaie de lemn, timp de 10-12 zile, după care urmează frământarea cașului, având întotdeauna atenție să nu punem nici prea multă nici prea puțină sare.

După frământarea cașului dospit cu sare, acesta se pune în bășică, la maturat”, a explicat Mihai pentru super-hrana.ro, care este procedeul pe care îl respectă cu strictețe atunci când face brânză de burduf.

Secretul pentru a obține o brânză de burduf de calitatea este pielea de oaie, care se folosește din ce în ce mai puțin, chiar și de cei care realizează produse de fermă. Burduful în piele de oie îi oferă un gust special și după 2-3 luni de păstrare în acest ambalaj, brânza este extrem de cremoasă și gustoasă.

Citeste continuarea pe paginadeagricultura.ro