-

Crustade cu ghebe

Crustade – sub acest nume întâlnim o serie de preparate care se servesc îndeobște la începutul mesei (antreuri) pregătite din aluat de foitaj și cu diverse umpluturi. Tipice pentru bucătăria franceză de gală, crustadele nu puteau să lipsească nici de la dineul oferit Reginei Marii Britanii la Palatul Élysée, în ziua de 9 aprilie 1957.

Cum pregătim Crustade cu ghebe?

Pregătiţi mai înainte un aluat de foitaj, din care întindeţi o foaie, o împăturiţi şi o daţi la rece pentru câteva ore. Ghebele (aproximativ 500 g) le curăţaţi şi le spălaţi sub jet de apă (să nu stea în vas cu apă, pentru că se vor umfla prea tare) şi le tăiaţi astfel: pe cele mari în sferturi, pe cele mijlocii în jumătăţi, iar pe cele mici, cu pălăria cât unghia, le lăsaţi întregi. Tăiaţi mărunt o ceapă eşalotă şi feliaţi un căţel de usturoi. Tăiaţi julienne un morcov.

Puneţi o lingură de unt la topit şi înăbuşiţi în el ceapa şi usturoiul, adău­gaţi morcovul şi apoi ciupercile. Aco­periţi vasul şi lăsaţi să fiarbă înăbuşit în zeama lăsată de ciuperci. Când a scăzut suficient adăugaţi două-trei linguri dintr-un sos alb (un sos bechamel, de exemplu), o lingură de smântână şi amestecaţi până când se îngroaşă. Dacă doriţi să aibă un gust mai acri­şor, adăugaţi şi sucul de la o jumătate de lămâie.

Citeste continuarea pe GASTROART

 

Articole înrudite

  • Ciorbe de sarmale și de ardei umpluți

    Ardei umpluți și sarmale se consumă în toate zonele țării. Ambele preparate au nenumărate variante: numim generic ardei umpluți o sumedenie de legume umplute, așa cum și sarmalele au nenumărate compoziții și învelișuri vegetale. Ambele au variante de post, mai ales pe bază de orez și ciuperci, dar lista ingredientelor folosite continuă cu o inepuizabilă inventivitate.

  • Supele clasice franțuzești (reţeta Kerei Caliţa)

    Cea mai lesnicioasă și economicoasă metodă de a prepara carnea, peștele sau legumele a fost dintotdeauna fierberea acestora dimpreună cu tot ce se găsea la îndemână: cu ierburi de gust, cu frunze plăcut mirositoare sau chiar cu buruieni zdravene, cu felurite arome și orice mirodenii sau coloniale aduse de corăbierii puși pe pricopseală.

  • Supă de ceapă ca-n Montmartre (reţeta Kerei Caliţa)

    Cartierul parizian de lângă basilica Sacre Coeur este, poate, cel mai încărcat cu povești romantice din Orașul Lumină. Asta și fiindcă aici a fost locul favorit al pictorilor francezi din a doua jumătate a veacului XIX și nu numai, eroi nu doar ai saloanelor de artă ci și ai chefurilor monstruoase din Montmartre.

  • Escalop sau carne fragedă de vițel ca o coquille Saint-Jacques

    La origine, escalopul este o felie subțire de carne de vițel, obținută prin tăiere măiastră cu un jungher bine ascuțit sau prin frăgezire cu ciocanul de șnițele, care apoi se acoperă sau nu cu panadă și se gătește cu sos și legume sau ciuperci, cel mai adesea la tigaie, desăvârșită apoi, dacă vrei, la cuptor, smântâna fiind o altă proporție care poate interveni decisiv în formula de gust.

  • Pui Marengo, o superstiție culinară a lui Napoleon Bonaparte

    Legenda spune că genialului corsican i-ar fi plăcut câteva feluri de mâncare ce-au rămas scrise în istoria gastronomiei universale: Puiul Marengo, Homarul Thermidor şi Millefeuille sau „Tortul Napoleon”.