-

O iubire ca un zâmbet

Nu poți să creezi fără să simți. Mai ales atunci când este vorba de poezie. Astăzi, povestim despre o iubire a marelui Lucian Blaga. Este voba despre legătura poetului cu Elena Daniello.

Stomatolog de meserie, căsătorită cu medicul care a înființat primul dispensar studențesc de la noi din ţară.

Istoricul literar Mircea Popa a găsit în fondul arhivistic al familiei Daniello o scrisoare pe care i-a trimis-o Blaga muzei sale, datată 3 august 1950:

„Cluj, aug. 1950. Dragă Doamnă Daniello, mă gândesc cu multă plăcere la cele câteva zile petrecute la Gura-Râului. Regret că n-am putut să mai stau o zi spre a-l întâlni şi pe domnul Daniello. Codul muncii nu glumește! Şi luna nu are 31 de zile, ci numai 30! A fost totuși timpul să plec, căci la Sibiu Dorli (n.r. fiica lui Lucian Blaga) mă aștepta bolnavă. A pățit cam ce a pățit Rodica. Ispitele necoapte ale sfârșitului de iulie. Vă urez din toată inima vacanță lungă și liniștită și meritată. Şi cel puţin 4 kg. În plus, care să vă scoată din categoria «pană». Aceeaşi urare magică pentru Ionel, Rodica, dacă vrea, poate să rămână cu status quo ante. Iar dlui Daniello îi doresc o reducţie (echivalentă celor 4 kg despre care vorbeam mai sus), prin părţile neesenţiale. Sărut mânile, L. Blaga”.

Legătura filosofului cu medicul stomatolog este descrisă de Mircea Popa în articolul „Spicuiri dintr-o arhivă sentimentală” din revista „Luceafărul“: „Iubire tomnatică, de crepuscul, legătura poetului cu Doamna Daniello a lăsat urme durabile în creaţia sa. Este vorba nu numai de o trecătoare zvâcnire, ci de o perioadă mult mai lungă, cea din urmă perioadă din viața poetului, care s-a soldat cu numeroase producţii memorabile, atât în plan poetic, dar şi în aforistică şi în roman.”

Iar cea mai mare dragoste a poetului, soţia sa Cornelia Blaga mărturisea, cu înțelepciune după părerea mea: „Nicio soţie a unui mare creator – cum a fost Lucian – nu poate avea pretenția de-a face să-i vibreze lira până la sfârşitul vieţii. Mie îmi aparţin «Poemele luminii» şi alte câteva poezii din volumele ulterioare.

L-am înţeles perfect pe Lucian şi arta lui. Chiar dacă uneori n-a fost uşor… Dacă aş fi poetă, aş spune că am constituit o constelație, fireşte terestră. Numai că în jurul ei s-au ivit alte stele, care au luminat zarea poetului în căutarea de comori ale vieţii şi lumii. Repet, am înţeles realitatea situației, şi locul din mijlocul inițialei constelații neștirbit a rămas.”

„Vieții nu i-am rămas dator nici un gând, dar i-am rămas dator viața toată.”, spunea poetul Lucian Blaga, citat de site-ul lapasprinbrasov.ro

Autor: Anamaria Ionescu

Articole înrudite