-

Veteranul de război Radu Theodoru: Noi am reparat cu sânge toate gafele clasei politice

Generalul de flotilă aeriană în retragere Ioan-Radu Theodoru, veteran de război în vârstă de 94 de ani, a declarat că fiecare centimetru pătrat din uniforma sa „este pătat de sângele camarazilor lui”.

El a precizat că soldaţii români 'au reparat cu sânge toate gafele şi trădările clasei politice' din perioada interbelică.

Radu Theodoru a urmat Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie Bucureşti şi a fost pe front în august 1944, pe când era elev la această instituţie de învăţământ. A primit mai multe decoraţii, printre care şi Medalia 'Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941 - 1945'.

Cum a apărut această pasiune - zborul - pentru dumneavoastră?

Radu Theodoru: În general, toţi spun că de când eram mici am visat să zburăm, dădeam din aripioare, ne făceam aripi din şindrilă şi aşa mai departe. Nu. Foarte târziu, citindu-l pe Exupery şi având în sat un băiat foarte sărac, care a făcut Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie şi a fost ofiţer de aviaţie, am îndrăgit ideea de zbor. Vă spun ceva foarte nostim: mi-am făcut un prepeleac într-un nuc şi vedeam satul de acolo şi vedeam berzele când zburau (...), se roteau într-un curent ascendent de aer, o frumuseţe. Pasiunea asta s-a trezit prin lectură şi prin observarea naturii. Am vrut să mă desprind.

Aţi fost un pic precum Constantin Brâncuşi care a creat 'Pasărea măiastră', v-a inspirat zborul păsărilor şi aţi ajuns să zburaţi?

Radu Theodoru: De abia mai târziu, după ce am făcut Şcoala de pilotaj, între clasa a VII-a şi a VIII-a de liceu, am făcut Şcoala de zbor fără motor. Abia din momentul când am zburat fără motor - o splendoare -, abia atunci am înţeles ce înseamnă şi zborul dincolo de faptul fizic, ce înseamnă în spiritual - desprinderea asta, într-adevăr, de teluric şi contactul cu universul celest care e superb.

Cum aţi ajuns de la primele experienţe ale zborului în război?

Radu Theodoru: Problema e mai complexă. În timpul liceului, în clasa a VII-a - a VIII-a, s-au întâmplat cedările de teritoriu. S-a cedat Basarabia, s-a cedat Ardealul. Eu sunt dintr-o familie de mari militari, cu o tradiţie în sensul ăsta. M-a afectat cumplit. Eram la Timişoara şi veneau colegii noştri de liceu cu o sarsana, cu ce scăpaseră de prigoana ungurilor. Daţi-vă seama să vezi un coleg, un băiat de vârsta ta venind singur, cu un geamantănaş amărât, fără adăpost, fără părinţi, la el în ţară. Sentimentul ăsta al umilinţei. 'Cum, dom'le, nu am tras un cartuş ca să apărăm tot teritoriul ăsta românesc, care a fost împlinit cu atâta sânge?'. Gândiţi-vă că Armata Română - 300.000 - 350.000 de militari au căzut în Primul Război Mondial pentru Marea Unire. A fost sentimentul ăsta de revoltă şi, în acelaşi timp, de revanşă. Şi m-am înscris în Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie pentru că voiam să zbor şi să zbor, iată, în misiuni de luptă. Problema e complexă, este şi dureroasă. În acelaşi timp, este şi o împlinire, să spun, de onoare. Nu se putea ca tânăr, dintr-o familie de militari, să stau cu sabia în teacă şi să mă fac doctor sau să mă fac nu ştiu ce.

În ce an aţi ajuns pe front?

Radu Theodoru: Şi aici lucrurile se complică. Se complică în ce sens? Eu am intrat în Şcoala Militară în anul 1943. Deja începuse retragerea prin Rusia, începuseră zilele negre pentru Armata Română. Aviaţia noastră de război a început să aibă nişte pierderi deosebite din diferenţa asta enormă între tehnica noastră de luptă şi invadatori - de data asta americanii, anglo-americanii care au venit, au bombardat (...) Distrugerile de la Ploieşti, am trăit toată drama asta. Să fi văzut Bucureştiul după primul bombardament. Mareşalul Antonescu ne-a păstrat promoţia mea (...) ca să nu ne înroleze germanii în şcolile lor şi în şcoala noastră de pilotaj de război, pentru că în câteva luni ne forma ca piloţi de luptă şi ne trimitea la un masacru sigur. Şi atunci am început să nu mai avem benzină, să nu mai avem avioane disponibile şi a tras de timp, în aşa fel încât, la 23 august, noi, elevi, ofiţeri de aviaţie am făcut campania pe jos, ca infanterişti. Comunicaţiile - noi eram la Vinţu de Jos, pe aerodromul de campanie, şi am acţionat pe comunicaţiile Sebeş - Alba Iulia, Alba Iulia - Deva ca infanterişti. (...) Vă daţi seama - două arme cu totul deosebite.

Când aţi început efectiv să zburaţi?

Radu Theodoru: Eram elev sergent, comandant de grupă. Şcoala, noi toţi am făcut vreo 300-350 de prizonieri germani din toate armele. Am avut şansa ca un lunetist din SS să nu îşi pună minea cu noi, deci am avut şansa să nu luptăm cu trupe specializate germane, ci cu formaţiuni de spate şi ei înspăimântaţi de momentul respectiv. Cine se ocoşeşte, pe ardeleneşte, în epocă, că au făcut nu ştiu ce isprăvi, ce minuni, e pe alături de adevăr. Mă uit prin biografiile care mi se fac în presă, mă şi jenez, mă şi ruşinez, mă fac luptător pe frontul din est, adică nişte aberaţii.

În general, este prezentată partea puţin romanţată a războiului.

Radu Theodoru: Să fi văzut tramvaiele întoarse pe dos, pivniţele răscolite din Griviţa şi să fi văzut cele 3.000 de cadavre expuse la Facultatea de Medicină. Femei sfârtecate. Oribil.

Cum aţi rezistat, cum v-aţi mobilizat?

Radu Theodoru: Primul moment de solemnitate militară din Armată - depunerea jurământului - este un moment răscolitor. (...) Fiecare centimetru pătrat din uniforma asta este pătat cu sânge. De sângele camarazilor mei, de la Aurel Vlaicu până la noi, până la băieţii care cad acum cu elicoptere. Astea nu sunt poveşti. Astea sunt trăiri interioare răscolitoare. Atunci când ai pus mâna pe drapel şi ai jurat, nu mai poţi să dai înapoi sub niciun motiv. Iar războiul este o calamitate cumplită. Numai cine n-a văzut un soldat sfârtecat de o grenadă, cine n-a văzut un camarad rămas fără cap, cine nu şi-a strâns un camarad în paraşută - înseamnă o masă de carne şi de oase rupte, pe care le aduni şi le pui într-o paraşută sau într-un sac... Deci ăsta e războiul, nu e cu steagul înainte şi cu trompeta. E crâncen. Cu atât mai mult te întăreşti în tine cu cât şocul ăsta exterior este mai puternic şi te afectează până în străfunduri.

Cât de mult timp v-a luat să treceţi peste durerea, drama războiului?

Radu Theodoru: Fiind eu mai milităros, întotdeauna m-au desemnat comandantul gărzii de onoare. Să comanzi garda de onoare a camaradului care zace acolo în coşciug nu este o chestiune de paradă. E o chestiune care te afectează profund. Căpitanul Alexandru Şerbănescu, asul aviaţiei româneşti de vânătoare - 53 de victorii aeriene, l-au doborât americanii (...). Am fost desemnat cu drapelul unităţii mele, cu al şcolii, la înmormântare la Şerbănescu. Şerbănescu pentru mine era un idol, era chintesenţa ofiţerului român. A vrut Antonescu după 50 de victorii să îl scoată din acţiune şi să îl ia la minister undeva, să îl protejeze. Ce a spus Şerbănescu? 'Eu sunt ofiţer activ, meseria mea este războiul'. N-a acceptat şi şi-a văzut de datoria lui de pilot de vânătoare.

Aţi trăit momente când nu aţi mai putut zbura şi aţi fost nevoit să vă faceţi scriitor.

Radu Theodoru: Lucrurile sunt foarte complicate. Pe mine m-au trecut în rezervă în timpul terorii roşii (...). Am fost trecut în rezervă din ce pricină? Antisovietic, naţionalist, xenofob. Erau nişte etichete. Am fost trecut în rezervă. Aveam un oarecare talent, scrisesem ca elev la o revistă a elevilor. Am intrat în Uniunea Scriitorilor, membru definitiv al Uniunii Scriitorilor. Am fost scos din Uniunea Scriitorilor pe aceleaşi motive - antisovietic, anti nu ştiu ce, anti nu ştiu cum - şi m-au trimis la munca de jos, adică furnalist 3 la Reşiţa. Camarazii mei mai în vârstă care au făcut războiul, Cavaleri ai Ordinului 'Mihai Viteazul' - strungari. Deci a fost epoca în care Armata Română a trebuit să fie desfiinţată şi noi am trecut - generaţia mea - prin toate aceste trepte ale furcilor caudine, pentru că ne-am făcut datoria.

Aţi vrut să vă faceţi datoria şi după Revoluţie, când v-aţi implicat în politică? De ce v-aţi implicat în politică?

Radu Theodoru: De ce? Pentru că ţara era batjocorită. Pentru că noi ne-am luptat, generaţia mea, şi eu, ca militar, m-am luptat să întregesc ce au risipit politicienii dintre cele două războaie mondiale. Şi-au bătut joc de ţara asta şi au pierdut ceea ce a făcut generaţia părinţilor mei.

Alăturându-vă PRM aţi crezut că puteţi să faceţi mai mult în politică?

Radu Theodoru: Da, să păstrăm în politică o linie a normalităţii. Lucrurile sunt aidoma. Ce s-a întâmplat după 23 august s-a întâmplat în timpul decembriadei şi după decembriadă. Adică, obiectiv, ţara românească - România atunci să se gubernizeze de către ruşi, acum să se globalizeze.

Cum vi se pare că a evoluat societatea românească până acum, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire?

Radu Theodoru: N-aş spune că a evoluat. Gândiţi-vă ce afaceri, ce averi s-au făcut între cele două războaie pe seama statului, pe seama înzestrării armatei. Ştiţi că eu am făcut instrucţie cu soldaţi desculţi la aviaţie, că ne-au trimis în Răsărit pe căruţe şi pe jos până la Volga fără armament anticar, fără motorizate, cu nişte tancuri de batjocură, de râsul Europei? Vă arăt fotografii că vă cutremuraţi, la Cotul Donului. Eu am făcut o troiţă, la Comana, în memoria nefericiţilor căzuţi acolo. Ştiţi că stătea plutonierul de companie şi descălţa morţii ca să dea bocancii celor vii? Să vedeţi picioarele goale ale soldaţilor în viscol, cei morţi, cadavrele. Noi am reparat cu sânge toate gafele şi toate trădările clasei politice, fără niciun fel de rabat. Noi am plătit cu sânge gafele lor şi furtul lor din avutul ţării ăsteia, atunci.

Ce înseamnă să fii patriot?

Radu Theodoru: E aşa de simplu. Te naşti. Nu este un adaos. Este foarte firesc. La mine se motivează şi prin familie. Mă pot desprinde de pământul ăsta în care generaţii întregi de-ai mei sunt acolo, în iarba aia?

Se mai poate vorbi astăzi despre patriotism în România, în societatea actuală?

Radu Theodoru: De ce să nu se vorbească de patriotism? Ştiţi ce se întâmplă? Noi suntem victima războiului atipic, care se duce împotriva noastră, ca naţiune. Trebuie să plecăm din ţară, să lăsăm ţara asta goală ca să vină alţii. Trebuie să scuipăm pe istoria noastră. Trebuie să îmbrăţişăm altă religie sau să fim fără religie, ca să ne desţărăm, în loc de popor să ajungem o populaţie pe această piaţă internaţională a muncii. Şi atunci este firesc să mă apăr, nu numai pe mine, să apăr tot ceea ce ţine de conştiinţa mea istorică.

Cum credeţi că ar trebui să fie România acum, la o sută de ani de la Marea Unire?

Radu Theodoru: Întâi de toate să nu se spurce preşedintele ţării cu prim-ministrul şi cu nu ştiu cine, să aibă măcar bunul simţ ca, într-un asemenea moment de profunzime şi de retrospectivă şi de analiză a unei istorii întregi, să pună umărul să fie măcar de faţadă, dacă în profunzime nu pot fi, umăr la umăr, să fie uniţi. Este trist ce se întâmplă, dar poporul ăsta nu moare. De pomană se necăjesc ăştia să ne disperseze pe pământ. Ştiţi ce se întâmplă în ţara asta? Ştiţi câte nuclee de patrioţi adevăraţi există în tot teritoriul ăsta? Mă întâlnesc cu copii pe la licee, pe la şcoli. Ştiţi ce întrebări îmi pun copiii, copii de clasa a IV-a? Te cruceşti ce întrebări de profunzime, care ţin de structura noastră, de istoria noastră. Sunt minţiţi, dar ei au şi părinţi, au şi biblioteci, nu poţi să desţărezi şi să împrăştii un popor întreg. (...) Din punctul ăsta de vedere sunt foarte optimist. Şi sunt câteva trăsături în economie care pe mine mă încurajează, în sensul că se iau măsuri economice care vin în sprijinul nostru, al refacerii economiei naţionale. De fapt, totul porneşte de aici, de la economie. Sunt măsuri care ne onorează, dar care sunt marginalizate.

Ce mesaj aţi transmite poporului român, României, la o sută de ani de la Marea Unire?

Radu Theodoru: Mesajul ni-l dă poporul nouă, mai puţin noi poporului, pentru că s-a obişnuit să asculte tot felul de minciuni. Din punctul meu de vedere ostăşesc, este unire înainte de toate, dincolo de toate adversităţile astea politice de proastă calitate şi care nu duc nicăieri. Muncă, responsabilitate faţă de social şi revenire la tradiţiile de fond ale acestui popor. Muncă. Cinste. Libertate.

AGERPRES

Articole înrudite