-

Leonardo Da Vinci - 500

Leonardo da Vinci, personalitate marcantă a Renaşterii italiene, a fost nu doar un artist de geniu, ci şi un reputat om de ştiinţă care, pasionat de anatomie, a realizat prima descriere exactă a coloanei vertebrale umane.

Alte realizări științifice ale artistului: a descris în premieră ciroza hepatică şi a desenat celebrul 'Om Vitruvian', un desen ce prezintă corelaţiile dintre proporţiile umane ideale şi geometrie.

Oamenii au tendinţa de a se gândi la Leonardo da Vinci ca la un pictor, deşi maestrul italian nu a realizat probabil mai mult de 20 de picturi înainte de moartea sa din 1519. Cu toate acestea, pentru perioade îndelungate din cariera lui, a cărei durată totală a fost de aproape cinci decenii, Leonardo s-a implicat în tot felul de proiecte surprinzătoare, de la privitul stelelor şi conceperea designului unor arme ingenioase şi până la supravegherea lucrărilor de amenajare a unui sistem complex de canale pentru Ludovico Maria Sforza, ducele de Milano. Pe parcursul vieţii sale, Leonardo a completat mii de pagini de manuscris cu desene, diagrame şi texte, care abordau tot felul de tematici. Nu degeaba este adeseori considerat arhetipul omului renascentist. Kenneth Clark, expert în istoria artei, spunea că Leonardo da Vinci a fost persoana cea mai curioasă din istorie, potrivit bbc.com.

Interesul lui Leonardo pentru anatomie a început să se manifeste atunci când lucra pentru Ludovico Maria Sforza, ducele de Milano. 'În a doua zi din aprilie 1489', după cum scria chiar el pe o pagină din agenda sa, s-a aşezat la masă pentru a scrie 'Cartea intitulată 'Despre Silueta Umană''. După ce a realizat o secvenţă de desene uluitoare, reprezentând un craniu, studiile sale au fost întrerupte, cel mai probabil pentru că nu avea acces la cadavrele pe care ar fi putut să le disece.

Corpul dovezilor

Însă ambiţia lui de a publica un tratat amplu despre anatomia umană continua să existe şi, după aproximativ două decenii, a revenit la acel carnet de însemnări, cunoscut în prezent sub numele de 'Manuscrisul Anatomic B' şi păstrat în Biblioteca Regală de la Castelul Windsor. În acel carnet, Leonardo a realizat mai multe desene în creion şi cerneală legate de observaţiile pe care le-a făcut în timp ce a disecat cadavrul unui bătrân care murise într-un spital din Florenţa în iarna dintre anii 1507 şi 1508.

În anii care au urmat, Leonardo s-a concentrat mai mult ca oricând asupra anatomiei umane şi a făcut acest lucru într-o manieră sistematică. Spre sfârşitul vieţii, maestrul renascentist spunea că a disecat peste 30 de cadavre. În iarna 1510-1511, în timp ce colabora cel mai probabil cu un tânăr profesor de anatomie, Marcantonio della Torre, de la Universitatea Pavia, Leonardo da Vinci a completat 18 pagini faţă-verso, conţinând peste 240 de desene individuale şi peste 13.000 de cuvinte. Acele foi, grupate într-un dosar cunoscut în prezent sub numele de 'Manuscrisul Anatomic A', aflat tot în posesia Colecţiilor Regale, abundă în observaţii lucide despre funcţiile anatomice ale corpului uman.

Leonardo a făcut multe descoperiri importante. De exemplu, el a realizat prima descriere exactă a coloanei vertebrale umane, iar notele sale ce documentau disecţia cadavrului unui bărbat florentin care trăise până la vârsta de 100 de ani conţin prima descriere cunoscută despre ciroza hepatică. Dacă ar fi publicat acel tratat, Leonardo da Vinci ar fi fost considerat un anatomist mai important decât belgianul Andreas Vesalius, al cărui influent manual 'De humani corporis fabrica' a apărut în 1543. Însă nu l-a publicat niciodată.

Inima problemei

Cu toate acestea, cele mai strălucite descoperiri ştiinţifice au fost făcute de Leonardo da Vinci după ce Marcantonio della Torre a murit de ciumă în 1511, iar marele cărturar a părăsit Milano, un oraş măcinat de conflicte politice, pentru a se adăposti pe moşia deţinută de familia asistentului său, Francesco Melzi, aflată la 24 de kilometri est faţă de oraş. Acolo, a devenit obsedat de nevoia de a înţelege mai bine structura inimii.

Chirurgul cardiac Francis Wells, care lucrează la Papworth Hospital din Cambridge, a publicat recent un volum intitulat 'The Heart of Leonardo'. El spune că a văzut pentru prima dată studiile lui Leonardo atunci când era student la facultatea de medicină. 'Îmi amintesc că desenele lui erau cu mult mai bune decât orice aveam la dispoziţie în manualele moderne de anatomie. Erau foarte frumoase, exacte, captivante - şi exista o însufleţire în ele pe care pur şi simplu nu o mai găseşti în manualele moderne de anatomie'.

În timpul investigaţiilor sale, Leonardo a descoperit mai multe lucruri extraordinare despre inimă. 'Până la el, dar şi după aceea, întrucât el nu şi-a publicat niciodată observaţiile, inima era considerată o structură bicamerală', a explicat Francis Wells. 'Însă Leonardo a afirmat cu fermitate că inima are patru camere. Mai mult, a descoperit că atriile (sau camerele de umplere) se contractă împreună în timp ce ventriculele (sau camerele de pompare) se relaxează şi viceversa'.

În plus, Leonardo a remarcat mişcarea de rotaţie a inimii. 'Dacă priveşti inima, vezi că ea are forma unui con', a spus Francis Wells. 'Însă este vorba despre un con complex în sens geometric, deoarece este un con cu răsucire. Asta pentru că inima se goleşte printr-o mişcare de răsucire - se stoarce complet, aproape ca un prosop care se stoarce. În cazul insuficienţei cardiace, se pierde această răsucire'.

Potrivit profesorului Wells, Leonardo nu a înţeles însă pe deplin funcţia răsucirii cardiace. 'Însă totul începe de undeva', a adăugat expertul britanic. 'Există un fragment în care Leonardo descrie sacrificarea unor porci pe un deal din Toscana. Omul modern ar savura probabil un pahar de vin roşu în timp ce carnea de porc este preparată, însă Leonardo se gândea în acel moment la alte lucruri. Au ucis porcii înfigând mici suliţe prin zona pieptului în inimă, iar Leonardo a remarcat mişcarea de rotaţie a acelor mici suliţe înfipte în inimă. Era o cercetare complet experimentală, fără niciun folos pentru nimeni din acea epocă, dar a fost un început corect, ce a deschis calea spre înţelegerea răsucirii cardiace, care reprezintă în prezent unul dintre cele mai 'fierbinţi' subiecte discutate de către medici pentru a înţelege mai bine cauzele insuficienţei cardiace', a adăugat Francis Wells.

Însă poate cele mai impresionante dintre observaţiile lui Leonardo au fost cele despre valva aortică, pe care le-a realizat în timp de făcea experimente pe o inimă de bou. Intrigat de modul în care valva aortică se închide şi se deschide pentru a se asigura că sângele circulă într-o singură direcţie, Leonardo a început să construiască o copie, umplând inima bovinei cu ceară. Când ceara s-a întărit, a recreat structura în sticlă, apoi a pompat în acea inimă artificială un amestec de seminţe de ierburi în suspensie apoasă. Acest lucru i-a permis să observe mici vortexuri în timp ce seminţele se învârteau în jurul cavităţii lărgite aflate la baza aortei. Ca urmare, Leonardo a postulat în mod corect că acele vortexuri contribuie la închiderea valvei aortice. Dar, întrucât el nu şi-a publicat niciodată acele descoperiri foarte avansate, ele au rămas necunoscute timp de mai multe secole.

'Acest lucru nu a fost cunoscut până în secolul al XX-lea, când a fost prezentat în revista Nature, în 1968, de doi ingineri de la Oxford. Articolul includea o singură referinţă despre Leonardo da Vinci. Două lucruri sunt extraordinare: primul, că a existat o singură referinţă, iar al doilea, că acea referinţă viza un fapt vechi de 500 de ani', a explicat Francis Wells.

Aşadar, ce anume l-a făcut pe Leonardo un anatomist strălucit? 'Nu ar trebui totuşi să ne lăsăm luaţi de val şi să pretindem că Leonardo a fost o personalitate complet unică din acest punct de vedere', a declarat Martin Clayton, directorul departamentului de tipărituri şi desene din cadrul Royal Collection şi curatorul unei expoziţii vernisate la Edinburgh. 'Existau mulţi anatomişti în acea vreme şi existau mulţi artişti care erau interesaţi de anatomie. Însă Leonardo a împins limitele acestor două domenii mai departe decât a făcut-o oricine altcineva. El a fost exemplul suprem al unui anatomist care putea să şi deseneze sau al unui artist care era şi un foarte talentat autor de disecţii. Unirea dintre aceste două aptitudini într-o singură persoană l-a făcut pe Leonardo să fie unic'.

Studii anatomice şi desene

Potrivit britannica.com, fascinaţia lui Leonardo pentru studiile anatomice dezvăluie interesul artistic predominant din epocă. În tratatul său intitulat 'Della pittura' (1435), teoreticianul Leon Battista Alberti i-a îndemnat pe pictori să deseneze silueta umană aşa cum ea ar exista în natură, susţinută de schelet şi musculatură, şi abia apoi acoperită cu piele. Deşi data implicării iniţiale a lui Leonardo în studiile anatomice nu este cunoscută, se poate specula că interesul lui pentru anatomie a apărut în timpul uceniciei sale în atelierul lui Verrocchio, fie ca reacţie la interesul maestrului său pentru acest domeniu, fie ca reacţie faţă de interesul manifestat de vecinul lui Verrocchio, Pollaiuolo, care era renumit pentru fascinaţia sa pentru lucrări ce prezentau trupul uman. Nu poate fi determinat cu exactitate momentul în care Leonardo a început să realizeze disecţii, însă acest lucru ar putea să se întâmple la câţiva ani după ce s-a mutat prima dată în Milano, în perioada unei investigaţii medicale. Studierea anatomiei, iniţial realizată în timpul pregătirii sale de artist, s-a dezvoltat şi a devenit până în anii 1490 un domeniu independent de cercetare. Pe măsură ce privirea lui atentă descoperea structura corpului uman, Leonardo a devenit fascinat de 'figura istrumentale dell' omo' şi a încercat să înţeleagă funcţionalităţile sale fizice în calitatea sa de creaţie a naturii. Pe parcursul următoarelor două decenii, a practicat într-adevăr anatomia pe o masă de disecţii din Milano, apoi în spitale din Florenţa şi Roma, apoi în Pavia, unde a colaborat cu medicul-anatomist Marcantonio della Torre.

Primele sale cercetări anatomice au vizat în principal scheletul şi muşchii. Chiar de la bun început, Leonardo a combinat cercetările anatomice cu cele fiziologice. Observând structura statică a trupului, Leonardo a studiat apoi rolul părţilor individuale ale corpului în activitatea mecanică. Această etapă l-a condus în cele din urmă la studiul organelor interne. Dintre acestea, a cercetat cel mai detaliat creierul, inima şi plămânii, considerate 'motoarele' simţurilor şi ale vieţii. Descoperirile făcute în cadrul acestor studii au fost înregistrate în celebrele sale desene cu profil anatomic, care fac parte dintre cele mai importante realizări ale ştiinţei obţinute în epoca Renaşterii. Desenele lui se bazează pe legătura dintre natural şi reprezentarea abstractă. El a reprezentat părţi ale corpului în straturi transparente, ce permit 'o privire' spre interiorul organului desenat, prin folosirea secţiunilor în perspectivă, reproducând muşchii sub forma unor 'fâşii', indicând părţile ascunse cu ajutorul unor linii punctate şi elaborând un sistem de haşurare.

Valoarea reală a acestor demonstraţii vizuale constă în abilitatea lor de a sintetiza o multitudine de experimente individuale realizate pe masa de disecţie şi de a face informaţiile astfel obţinute să devină vizibile imediat şi într-o manieră exactă. Aşa cum a accentuat chiar Leonardo, cu mândrie, aceste desene erau superioare cuvintelor descriptive. Numeroasele studii anatomice făcute de Leonardo care au supravieţuit până în zilele noastre se află la baza principiilor graficii ştiinţifice moderne. Trebuie menţionat, totuşi, că pe durata vieţii sale, investigaţiile medicale făcute de Leonardo au rămas private. El nu s-a considerat un profesionist în domeniul anatomiei, nu a predat anatomia şi nici nu şi-a publicat descoperirile.

Omul Vitruvian

Deşi a păstrat pentru sine studiile anatomice pe care le-a realizat, Leonardo a publicat totuşi unele dintre observaţiile sale despre proporţiile corpului uman. Lucrând cu matematicianul Luca Pacioli, Leonardo da Vinci a analizat teoriile proporţionale ale lui Vitruviu, un arhitect roman care a trăit în secolul I î.e.n., aşa cum erau ele enunţate în tratatul 'De architectura'. Aplicând principiile geometriei asupra configuraţiei corpului uman, Leonardo a demonstrat că proporţia ideală a siluetei umane corespunde formelor de cerc şi de pătrat. În ilustrarea teoriei sale, dedicată aşa-zisului 'Om Vitruvian', Leonardo a demonstrat că atunci când un om stă în picioare şi îşi întinde mâinile în lateral, corpul lui poate fi inclus între cele patru laturi ale unui pătrat, dar atunci când adoptă poziţia 'vultur în zbor', trupul său poate fi inclus într-un cerc.

Leonardo a interpretat imaginea de ansamblu a corpului uman, pe care o obţinuse prin intermediul desenelor sale anatomice şi a 'Omului Vitruvian', ca pe o 'cosmografie a microuniversului' ('cosmografia del minor mondo'). Considera că desenele cu trupul uman sunt o analogie, la scală microcosmică, a desenelor ce ilustrează Universul.

Leonardo însuşi a scris următorul text: 'Omul era denumit de către străbuni 'o lume mai mică' şi, într-adevăr, denumirea se aplică foarte bine; pentru că, întrucât omul este alcătuit din ţărână, apă, aer şi foc... şi corpul Pământului este similar'. El compara scheletul uman cu pietrele ('care sprijină Pământul') şi dilatarea plămânilor din timpul respiraţiei cu fluxul şi refluxul oceanelor.

AGERPRES

Foto: Pixabay

Articole înrudite