-

România „leului supergreu” (2) - despre sănătate și articole de lux

Scris de

România leului „supergreu” - ultimul deceniu din Belle Epoque și primul deceniu din secolul XX, cu o „bătaie” de 4-5 ani, până la primul război mondial - a avut câteva caracteristici specifice, pe care continuăm să le prezentăm cu această a doua parte a articolului de față. De data aceasta: despre sănătate și articolele de lux!

Hapuri laxative si consultatii medicale

Ati mancat cumva prea mult? Sunteti balonat, va e greata sau v-ati constipat? Exista pe vremea aia leac pentru orice. Hapurile laxative preparate de Victor Georgescu, farmacist din Bucuresti, se vindeau cu 1 leu cutia. Prafurile digestive de la depozitul general al Farmaciei Flora costau un leu jumate/cutie. Vinul tonic – 4 lei flaconul. Siropul tonic – 3 lei flaconul. Pentru 25 de bani, scria intr-un anunt din ziar, puteai primi un prospect pentru “o metoda de lecuire si intarire pentru barbatii slabi, cu totul foarte practic, intocmit pe baze experimentale stiintifice'. Bine, tratamentul, o data ce-l incepeai, avea sa te coste mult mai mult, pentru ca urma avalansa de prafuri, hapuri si tonice... Celebrul farmacist Vorel isi facuse si el intrarea pe piata din Bucuresti. Deocamdata, cu tuburile de Reumasol care vindecau “reumatismul, artrita, gutta, durerile de picioare, de maini, durerea incheieturilor, lumbago, nevralgii, adenite, boli de oase, umflaturi ganglionare'. Costa doar un leu si-un sfert tubul, dar se zice ca lua durerea ca prin farmec. Purgen Bayer – un purgativ “cu gust placut', ajungea 1,50 lei cutia cu 25 de purgative.

In ce-i priveste pe medici, acestia – cei mai multi nemti si evrei, scoliti pe la Viena si Berlin – pentru a-si atrage pacienti, anuntau ca tariful pentru o consultatie era de numai un leu. Unii erau specializati in “boli lumesti' (sifilisul “era in voga' pe vremea aceea!), altii in boli de ochi, in boli de piele sau in “boli femeiesti'. Cei mai multi insa anuntau ca ofera “consultatii pentru toate bolile', precum doctorul Wincler, din Calea Mosilor No. 54, care cerea 1 leu de fiecare consultatie, spalatura intestinala, injectie sau pansament pus pacientului.

Cum se distra romanul, altadata?

Un dineu – la Etablissmentul Trocadero, de exemplu – te ajungea 16-17 lei tacamul, cu de toate. Adica antreuri, supa, doua feluri cu carne, un fel de peste, desert, fructe si bauturi. La Teatru, preturile pentru matineu erau la jumatate din cele ale spectacolelor de seara. Sigur, ele variau si in functie de faima trupei care juca pe scena, dar, in medie, ele erau destul de accesibile. Iata de exemplu, recent infiintatul Teatru Comoedia (azi Odeon) de pe Calea Victoriei, care fusese inaugurat in ziua de Craciun a anului 1911: loja “benoar' costa 30 de lei seara, 15 lei la matineu; loja “beletaj': 20 de lei la spectacolul de seara, 10 lei la matineu; un loc “la parchet' era 6, respectiv 3 lei, in vreme ce la balcon, in functie de pozitie, costa 1 leu sau 2 lei la matineu si dublu, seara. Un bilet la “kinemascop' (cinematograful – cu gradina sau fara) costa si el un leu ori doi, uneori chiar ajungea chiar pana la 4-5 lei/

Romanul mai mergea la curse de cai, unde se pariau sume pe care nici un mercurial nu le putea controla, dar stim in schimb ca un loz costa 4 lei. Si daca tot am amintit de teatru si de curse de cai, sa spunem si ce pret avea un accesoriu nelipsit printre spectatori (si mai ales printre spectatoare): un binoclu – cumparat de la “Ocularium', in strada Doamnei No. 27 – costa 15 lei (in vreme ce o pereche de ochelari te ajungea de la 5 lei in sus).

Cat costau cartile

Nici lectura nu era neglijata, mai ales ca, de cele mai multe ori, cartile nu aveau preturi prohibitive (doar ca numarul de stiutori de carte si, mai ales, de cititori de carte nu era prea mare). La Libraria “Minerva', un volum din “Biblioteca pentru mic si mare' se vindea cu 2 lei, iar “Basmele romanilor' ale lui Petre Ispirescu, cu 2,50 lei. Un album astronomic, adus din strainatate, putea sa ajunga insa si la doua-trei sute de lei...

Mai erau apoi editiile populare, care se editau in tirajele ziarelor (impreuna cu care se si vindeau, in tirajele ziarelor). Si fiindca veni vorba de ziare: un abonament pe un an putea ajunge la 20 de lei, pentru 6 luni – 11 lei, iar pentru 3 luni, 6 lei. (Ca o paranteza: daca voiai sa dai un anunt intr-un ziar national, se practicau urmatoarele tarife: Anunturi: pentru casatorii – 20 de bani cuvantul, pentru cereri si cautari de posturi – 7 bani cuvantul, pentru diverse – 15 bani cuvantul.

Cat costa... frumusetea?

Fie ca era vorba de un spectacol de teatru sau de o preumblare in Cismigiu, de o iesire la Sosea sau o invitatie la o “soarea', fie ca se mergea la gradina, la cinema sau intr-un restaurant, “dama' de conditie buna trebuia sa aiba grija de parul si de chipul ei. Si pentru ca, se stie, “obrazul subtire cu cheltuiala se tine' (la propriu!), sa insotim si noi o cuconita de-acum un veac la coafor. Iata lista de preturi: “coafuri gata aplicabile – 80-150 lei, chignioane moderne, 4-5 impletituri – 30-40-50 lei, bucle ondulate sau a l'anglais – 10, 15, 20 lei/ perechea, henol – tinctura secolului – 5 lei cutia, extract de camomil, care deschide parul – 4 lei sticla, masti pentru toata figura – 7 si 15 lei, bandaje pentru guse sau frunte – 4 si 10 lei, manusi pentru obtinerea de maini frumoase – 6 lei, aparate pentru masaj – 4 lei, aparate “Dioine jeunesse' complet – 10 lei, crema email de beaute 2 si 3 lei, sapun de beaute – 0,50 si 2 lei, pudra de beaute – 2 si 4 lei, ruj – 3-5 lei, lustrina (face parul lucios) – 1,50-2,50 lei, apa igienica contra caderii parului – 3 si 5 lei, perii speciale pentru par – 6-15 lei'. Cateva mici explicatii se cuvin: “chignioanele' erau un fel de mese, de-un lat de palma, cu bucle ori impletituri, care se aplicau peste parul natural, prinse in agrafe si spelci; “henolul' era tinctura de hena, “lustrina' era briantina epocii...

Pentru domni si doamne

Pentru garderoba doamnelor: "chifonul, poplinul si olandina" pentru piesele de lenjerie de pe dedesubt (pantalonasi, jupoane etc.) ajungea la 40-50 de bani metrul. In vreme ce stofa englezeasca pentru rochii, lata de 1,40 m, costa intre 10 si 15 lei pe metru. Se consuma ceva material pentru o rochie (ca sa nu mai vorbim de jupoane), asa ca o toaleta, pe de-a-ntregul, cu tot cu plata modistei, te ducea spre 80-100 de lei (sau chiar mai mult!). O bona sau o fata in casa, care aveau salarii intre 40 si 60 de lei pe luna, ar fi trebuit sa munceasca si-un anotimp intreg pentru o rochita (numai ca, de obicei, in contractele dintre stapana si slujnicute, bone etc. mai aparea un amanunt: pe langa bani, primeau si doua, trei sau patru rochii – dintre cele ale stapanei, care se demodasera...).

Cum dadea caldura si se apropia Sfantul Gheorghe (cand, dupa datina, caciula de miel era pusa la pastrare), bucuresteanul alerga sa-si cmpere palarii. Unde? “La Sans Rival', unde o palarie de paie “Rubens' se vindea la numai 7,50 lei. Doar ca nu era chiar un pret... fara rival. Palaria “Fain' era cu un leu mai ieftina. O pereche buna de botine pentru femei ajungea la 7-8 lei, dar daca erau aduse de la Paris te puteau costa si 15-20 de lei. O pereche de pantofi pentru domni, marca autohtona Triunghiul, costa 8-10 lei.

Gadgeturi de altadata

La ceasornicaria Regina, dupa inchiderea unui inventar, se vindeau, la pret redus, ceasornice de masa sistem Roskopf, la numai 2,95 lei bucata. Un ceas electro-Gloria Goldin cu trei capace saritoare, fin gravate si trei rubine, te ajungea la 30 lei. Gramofoanele costau 40 de lei, iar placile cu melodii aveau preturi care variau intre 3,50 lei si 4,50 lei. Cutiile muzicale, numai bune de daruit doamnelor si domnisoarelor, puteau sa coste intre 25 si 75 de lei.

Telefoane erau putine, pe vremea aceea. In vreme ce numai Stockholmul avea nevoie de o centrala pentru 80.000 de abonati, Romania toata nu ajunsese la 16.000 de abonati. La Bucuresti, initial se montase o centrala pentru 3.500 de abonati, apoi aceasta fusese completata cu alta pentru 6.000 de abonati, iar 1912 se astepta montarea unei centrale telefonice de 16.000 de abonati, pentru ca se inregistrasera foarte multe cereri. Instalarea uni telefon costa 25 de lei, iar aparatul, in functie de cat de elegant voiai sa fie, costa in jur de 100 de lei.

Autovehiculele, un lux din ce in ce mai necesar

Automobil Clubul Roman se infiintase inca din 1905. In 1912, cu aproape 1.000 de masini inregistrate, Romania adera la Conventia internationala a circulatiei automobilelor de la Paris (conventie care data din aprilie 1911). Garajele Leonida, principalul dealer de automobile, prosperau. Un autovehicul costa undeva intre 4.800 si 7.500 de lei, iar ca o noutate a anului 1912 trebuie sa mentionam ca pe langa automobilele de piata si tramvaiul electric, modernizarea transportului in comun se va face si prin infiintarea unor curse de omnibuze... Primele omnibuse, care aveau sa circule in Bucuresti sau pe distante scurte intre localitati (cum ar fi cel pe ruta Campulung Muscel-Rucar), au fost achizitionate tot de Garajele Leonida, care a scolit si angajat si conducatori de omnibus, platindu-i cu 100 de lei pe luna.

Tot ce ati citit este insa doar un “fragmentarium' din ultimul an linistit (sau aproape linistit) al Romaniei antebelice. In Balcani mocnea razboiul, Romania avea sa se alature acestei conflagratii din peninsula in 1913. Iar in ce priveste primul mare razboi, neutralitatea din 1914-1915 nu a dus la o stabilitate economica, ci, dimpotriva, preturile au continuat sa creasca, pana cand intrarea in razboi - cu evenimentele care au urmat - avea sa bulverseze viata si costurile ei.

Un text de Simona Lazăr

Foto: Pixabay

Articole înrudite