-

Campanie de educaţie rutieră lansată de ACR, de Ziua Copilului

De Ziua Copilului, Automobil Clubul Român lansează o campanie de educaţie rutieră.

Instituţia se alătură astfel Federaţiei Internaţionale de Automobilism care derulează o acţiune mondială de prevenire intitulată "3.500 de vieţi", număr care se referă la persoanele care zilnic îşi pierd viaţa în accidente de circulaţie în întreaga lume. Copiii reprezintă o categorie expusă accidentelor şi, de aceea, pe lângă responsabilitatea şoferilor, sunt necesare campanii şi acţiuni suplimentare pentru a-i proteja, atrage atenţia Constantin Niculescu, preşedintele Automobil Clubul Român: „Maşina a ajuns la nişte performanţe tehnice foarte mari. Sunt automobile fantastic de puternice. Cum să eviţi un copil când automobilul tău în trei secunde ajunge la suta de km la oră? Există un cult al protejării copiilor, cu treceri pietoni, cu oameni care, voluntar, îi semnalizează când ies de la şcoală. Noi am avut o treabă din alta şi am făcut-o şi noi, şi cu Poliţia Rutieră, mulţi ani de zile. S-a abandonat şi găsisem oameni care erau voluntari să ajute copiii să traverseze strada şi opreau circulaţia - aşa se întâmplă în ţările civilizate.”

RADOR
Foto: Pixabay

Articole înrudite