-

12 soluții ca să îți depășești frica de a vorbi în public

Toţi avem emoţii atunci când trebuie să vorbim unui grup de persoane şi ne punem întrebări dacă vom putea merge până la capăt sau dacă vom reuşi să captăm atenţia interlocutorilor. Există însă multe persoane care se emoţionează foarte tare atunci când trebuie să susţină un mic discurs în public. Pierd şirul ideilor, se bâlbâie sau au senzaţii de genul paloare, roşeaţă, tremur al mâinilor, senzaţie de gol în stomac, nod în gât, transpiraţie excesivă, senzaţie de sufocare, tahicardie.

Unii încearcă să evite situaţiile de acest gen, alţii nu dorm noaptea făcându-şi griji în legătură cu acel eveniment. La alţii teama apare doar când trebuie să vorbească în faţa unui grup de oameni necunoscuţi, nu şi faţă de prieteni sau persoane cunoscute.

Evită să te concentrezi asupra emoţiilor. Din cauza acestei frici poţi pierde multe oportunităţi şi ocazii de a te afirma. Unii oameni pierd avansări la serviciu sau slujbe pe care şi le doresc, doar din cauză că acestea implică vorbitul în public. Frica este o reacţie naturală la o serie de stimuli, însă contează cum o interpretezi. Teama de a vorbi în public, în timpul discursului te împiedică să te concentrezi suficient la ceea ce ai de spus, iar atenţia ta se îndreaptă asupra propriilor senzaţii corporale. Încercarea de a le ascunde, din teama de penibil şi îngrijorarea că ceilalţi observă emoţia şi îşi formează o părere proastă, nu face decât să amplifice aceste stări, care intensifică frica.

Dacă te concentrezi asupra bătăilor inimii sau asupra ritmului respiraţiei, tinzi să-ţi ţii respiraţia, şi apare astfel senzaţia de sufocare, care îţi măreşte teama. Dacă te gândeşti la faptul că ai roşit şi încerci să ascunzi acest lucru, rişti să atragi mai tare atenţia asupra ta sau să roşeşti şi mai tare gândindu-te că ceilalţi au observat. Aceste manifestări te fac să eviţi în viitor situaţiile care le-au provocat. Evitarea însă agravează aceste probleme.

Iată și soluțiile promise:

1. Confruntă-ţi frica, recunoaşte problema şi încearcă să o înţelegi

2. În cazul unui discurs, exersează în faţa prietenilor sau a familiei, pentru a te obişnui

3. Înainte de a începe să vorbeşti inspiră adânc şi expiră lent şi imaginează-ţi că odată cu evacuarea aerului din plămâni, elimini şi emoţiile. Acest lucru te va relaxa.

4. Concentrează-te pe ideile pe care vrei să le transmiţi, şi nu pe părerea pe care o au ceilalţi despre tine. Majoritatea manifestărilor tale emoţionale nici nu sunt observate de auditoriu şi, în plus, majoritatea persoanelor au trecut cel puţin o dată printr-o astfel de situaţie

5. Realizează contactul vizual cu persoanele cărora te adresezi

6. Ignoră aceste manifestări fiziologice, pentru că dispar de la sine, pe măsură ce te obişnuieşti cu situaţia. Dacă acorzi prea mare atenţie stărilor tale, încercând să le ascunzi, îţi provoci mai multă anxietate şi pierzi timp, energie, resurse

7. Acceptă-ţi frica şi încearcă să-i faci faţă, deoarece este un fenomen normal

8. Expune-te progresiv la astfel de situaţii, până reuşeşti să vorbeşti în faţa unui grup de oameni necunoscuţi 

9. Bucură-te de fiecare reuşită. Emoţiile nu vor dispărea definitiv, însă mergi mai departe şi nu te descuraja

10. Vorbeşte calm şi nu te grăbi, chiar dacă vrei să scapi cât mai repede

11. Caută să ai aşteptări realiste şi nu te lăsa dezamăgit de eventualele eşecuri, ştiind foarte bine că „omul învaţă din greşeli“

12 Gândeşte pozitiv şi ai încredere că vei reuşi.