-

JURNALUL.RO Medicamentele aruncate la gunoi, bombe cu ceas

În fiecare an, un român cumpără, în medie, 25 de cutii cu medicamente, cele mai multe dintre acestea fără prescripţie medicală. Ce se întâmplă, însă, cu pastilele sau siropurile cu care mulţi dintre noi ne burduşim dulăpiorul de medicamente şi care, deseori, expiră? Ajung, inevitabil, la coşul de gunoi sau la toaletă. Mult prea puţini români ştiu, însă, că gestul lor aparent banal este ilegal. Mai mult, deoarece conţin substanţe chimice active, medicamentele aruncate la tomberon au efecte nocive asupra mediului, existând riscul contaminării solului şi a apei, sau pot fi ingerate de animale sau chiar de copii.

Spre deosebire de alte ţări, România nu derulează campanii de informare a populaţiei despre acest pericol şi nici o legislaţie foarte clară nu are.

Medicamentele sunt produse cu statut special, iar traseul lor pe tot parcursul ciclului lor de „viaţă” trebuie să fie strict controlat.

În mod obișnuit, medicamentele expirate din farmacii și depozite sunt eliminate prin incinerare, legislația impunând acest lucru. Provocarea apare, însă, la medicamentele din gospodării – fie că este vorba de cele expirate, fie de pastilele care nu mai sunt folosite după schimbarea tratamentului sau vindecarea pacientului, cele deteriorate sau cele retrase de pe piaţă, dar aflate deja la pacienți.

Majoritatea oamenilor aruncă toate aceste pastile la gunoi, fără să realizeze că amorsează o bombă toxică pentru mediul înconjurător şi fără să ştie că legea impune predarea acestora la o farmacie.

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

Articole înrudite