-

CLICKSANATATE. Planta care alungă dependența de tutun

Numită şi „trestia mirositoare”, obligeana este folosită pentru tratarea bolilor de stomac, calmează spasmele intestinale, combate constipaţia, redă pofta de mâncare și alungă dependența de tutun.

Obligeana este renumită pentru efectele sale dezinfectante, antispastice, carminative, astringent, sedative, analgezice, depurative, antitoxice și anti-tabagice.

Conține ulei volatil, heterozide amare, amidon, saponine, tanin, vitamina C. În scop fitoterapeutic se utilizează rădăcina sau rizomii. Se recoltează toamna, în perioada octombrie-noiembrie, sau primăvara. Rizomii se spală, se despică și se lasă să se usuce până devin casanți.

Stimulează stomacul leneș

Indigestia, digestia dificilă, hiposecreţia gastrică, ulcerul gastric şi duodenal – pot fi tratate cu macerat de obligeană. Aceste boli se vindecă în câteva săptămâni prin consumul a 100 ml macerat la rece cu 20-30 de minute înainte de fiecare masă.

Acelaşi macerat la rece, luat câte un pahar dimineaţa, pe stomacul gol, şi seara, înainte de cină, are acţiune asupra constipaţiei atonă şi psihică, cu efect ce depăşeşte acţiunile laxativelor clasice. În cazurile de ulcer şi gastrită cu un puternic substrat emoţional este mult mai recomandată administrarea sub formă de pulbere.

Ajută la îmbunătățirea memoriei

Pentru îmbunătăţirea memoriei, mai ales la copii şi la vârstnicii suferinzi, se recomandă ca, în fiecare zi, dimineaţa şi seara, să se ia câte un vârf de cuţit pulbere pusă într-o linguriţă de miere.

Află mai multe sfaturi pentru a scăpa de dependența de fumat AICI

Articole înrudite