-

JURNALUL.RO Alimente care ajută pielea să supraviețuiască iernii

În anotimpul rece, pielea are cel mai mult de suferit pentru că este organul expus direct la factori externi precum vânt, frig și precipitații. Totuși, pielea are o mare capacitate de autorege­nerare pe care dacă știm să o stimulăm avem toate șansele să trecem cu bine peste iarnă.

O dietă echi­librată poate fi primul pas către o piele care supraviețuiește lunilor de iarnă, iar câteva alimente sunt recomandate în mod special de specialiști. Iată care sunt.

Roșiile

Acestea conțin licopen care reduce efectul nociv al radiațiilor UVA și UVB de care trebuie să ne ferim mereu, nu doar vara. Lico­penul reduce în organism nivelul unei enzime care distruge colagenul, ajutând pielea să rămână mai fermă și să beneficieze de bariera naturală împotriva factorilor externi.
Iaurt probiotic.

Bacteriile bune conținute de probiotice ajută la refacerea pielii sensibile sau a celei afectate de eczeme. Se poate consuma intern, dar îl putem aplica și pe față sau corp, dacă simțim că este cazul.

Soia

Produsele cosmetice pe bază de soia ajută refacerea echilibrului epidermei și dau o strălucire aparte tenului.

Portocale

Vitamina C nu e doar principalul aliat împo­triva răcelii, ci și un foarte pu-ternic antioxidant care com-bate efectele nocive ale radica­lilor liberi. În plus, vita-mina C stimulează producția de colagen. În afară de portocale, o mai găsim în ardei grași, kale, căpșune sau broccoli.

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

Articole înrudite