-

Pericolele din alimentație influențează sănătatea

În aceste zile, producătorii de alimente sunt tot mai interesați ca mâncarea să aibă gust bun si să arate bine.


Ca rezultat, ei folosesc oricare dintre cei 14.000 de aditivi fabricați în laborator, pentru a face ca produsele alimentare să pară mai proaspete, mai atractive sau să reziste mai mult pe rafturile magazinelor. Dar, cu cât producătorii folosesc mai multe substanțe chimice în alimente, cu atât mai mult aflăm despre impactul lor.

În timp ce unii aditivi sunt inofensivi, alții provoacă o serie de probleme pentru sănătate, de la urticarie și astm la greață și dureri de cap.

Unii experți recomandă evitarea alimentelor care enumeră mai mult de cinci sau șase ingrediente și cumpărarea de alimente care conțin aditivi naturali cum ar fi fructele și legumele. (PM)

Lumea medicală trage un semnal de alarmă în legătură cu faptul că multe dintre afecțiuni sau chiar blolile grave pot fi provocate de alimentație.

Cu semnul întrebării încă, pe seama substanțelor chimice din alimente, dar și a Organismelor Modificate Genetic sunt puse astăzi mai multe afecțiuni, malformațiile congenitale, bolile degenerative și chiar cancerul.

Problemele sunt cauzate și de hormonii de creștere, mai ales atunci când sunt folosți în exces. Iar antibioticele din alimente scad eficiența tratamentelor.

Pentru a înlătura pericolele din alimentație, putem alege alimente produse ecologic, dar trebuie să cunoaștem semnificația specificațiilor de pe etichetă. Pentru a ne asigura că facem alegerea corectă, diferența denumirii fiind dată de țara din UE în care sunt produse.

Alimentul ecologic trebuie să respecte standardele impuse de Uniunea Europeană pentru producție și etichetare, adică fără: pesticide, îngrășăminte sintetice sau din nămoluri de epurare, erbicide, antibiotice, bioinginerie, hormoni și radiații ionizante.

Dacă produsul este etichetat ca fiind „organic”, înseamnă că a fost verificat, ferma a fost inspectată și producția a fost certificată, după ce s-a constatat că s-au respectat toate regulile impuse de standardele UE. „Natural” și „100% natural” nu înseamnă certificat ca fiind Bio, Eco sau Organic. Oricine poate pune asta pe o etichetă, fără nicio răspundere legală, chiar dacă se constată că respectivul produs conține chimicale.

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

Articole înrudite