-

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii care aduc norocul şi sănătatea

Intrarea Maicii Domnului în Biserică prăznuită an de an la 21 noiembrie, este a doua mare sărbătoare religioasă a lunii, după Sfinţii Mihail şi Gavriil, de o importanţă deosebită în calendarul creştin ortodox şi catolic.

Ce eveniment deosebit se sărbătoreşte în această zi sfântă ne spun cărţile religioase citate de portalurile din acest domeniu.
„Împlinindu-se trei ani de la naşterea Preacuratei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi-au adus aminte de făgăduinţa lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvântul. Chemând toate rudeniile din Nazaret, unde vieţuiau, rudenii care erau de neam împărătesc şi arhieresc… ( ) …au pregătit făclii multe şi au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria cu podoabă împărătească şi au dus-o pe fiica lor la templu” (doxologia.ro)

„Aici a fost întampinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o în cea mai sfântă încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, unde a stat până la vârsta de 15 ani. A fost condusă în acel loc sfânt, pentru că ea însăşi avea să devină Sfânta Sfintelor lui Dumnezeu, sălaş a lui Dumnezeu-Cuvântul. Din ea, Cel Necuprins, Cel Veşnic, avea să ia trup, să Se facă cuprins în pântecele ei” (crestinortodox.ro)

Intrarea Maicii Domnului în Biserică are tradiţii care aduc norocul şi sănătatea în familie

În ţara noastră, în tradiţia strămoşească, acestei mari sărbători religioase i se mai spune şi Ovidenia. Deşi stricto sensu Ovidenia este un cuvânt care vine din slavonă cu sens de „intrare”, în popor are înţeles de „vedere, primă apariţie, văz, vedenie”. Mai este întâlnită în anumite regiuni, ca Moldova şi Bucovina, şi sub numele de Vovidenia, cu aceeaşi semnificaţie.

Ca orice eveniment important din viaţa oricărei comunităţi, mai ales religios, Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cinstită de credincioşi cu o mulţime de obiceiuri, de tradiţii care, respectate, în credinţa populară aduc norocul şi sănătatea în familie. Iată în continuare câteva dintre ele.

Mâncaţi peşte în ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică!

Citeste continuarea pe KFETELE.RO

 

Articole înrudite