-

Când trebuie plombat un dinte cariat

Caria este suferinţa din dantură, care, din păcate, este neglijată. Nu se acordă importanţă primelor semne că dintele a fost atacat, se amână intervenţia medicului stomatolog şi suferinţa avansează, se pierde dintele.

Dentiştii spun că se impune plomba în faza de început a cariei, când microbii n-au pătruns în canaliculele dentine. Caria trebuie plombată şi de la faza de dinţi de lapte, căci nici aceşti dinţi ai copilăriei nu trebuie scoşi.

Caria evoluează în mai multe etape. Mai întâi apar dureri la dinte în condiţii de rece, de cald, când se mănâncă dulce.

Este semnul că smalţul, cel ce asigură etanşeitatea, a fost pătruns, dar nu s-a ajuns la camera pulpară, la nerv. Este bine ca medicul să intervină şi să plombeze dintele în această etapă.

În dinte există dentina, străbătută de circa 45.000 de canalicule, unde se află un lichid. Noaptea, durerile se intensifică. În poziţia culcat sângele circulă mai vioi în zona capului şi preinflamaţia doare.

În această primă etapă se impune plombarea pentru a salva dintele fără sacrificare.

Când microbii au pătruns în aceste canalicule, este necesară curăţarea lor şi scoaterea nervului. 

Citeste continuarea AICI

foto: pixabay

Articole înrudite